image
Sursa foto: jc.md

Dodonii au invadat Japonia

Șeful statului, Igor Dodon, și-a luat în vizita sa în Japonia toată familia, pe frate-său și cameramanul.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și Prima Doamnă, Galina Dodon, au participat pe 22 octombrie la ceremonia de încoronare a Maiestății Sale Imperiale, Naruhito al Japoniei. Se pare că președintele a încălcat protocolul deoarece, pe lângă soție, acesta a plecat în Japonia cu întreaga familie, rude, circa 11 persoane, potrivit unor surse neoficiale. Nu se știe deocamdată cât a cheltuit Președinția pentru această vizită.

Faptul că președintele Igor Dodon a mers în Japonia cu tot alaiul, familie, rude și prieteni, a provocat critici din partea societății civile. Mai exact, el și-a luat soția, copiii, fratele, consilierul pentru politică externă, „un bodyguard care îi este rudă”, consilierul pentru protocol și fotograful instituției.

Reprezentanții Președinției nu au oferit date despre cheltuielile suportate de către stat pentru vizita lui Dodon, eschivându-se să dea un răspuns concret. În timpul vizitei, Igor Dodon s-a lăudat pe paginile sale oficiale cu diverse ținute. El a îmbrăcat chiar și fracul, iar soția sa – un kimono gri cu flori de cireș.

Nu e noutate că președintele merge în vizite oficiale cu întreaga familie, precum și faptul că cheltuielile sunt secretizate. Totuși „Ziarul Național” a descoperit pe portalul de achiziții publice documente care atestă că Președinția a cumpărat cinci bilete de avion pentru destinația Tokyo, care au costat 100.000 de lei.

„Noi, moldovenii, ne-am dovedit foarte pricepuți”

Ion Păduraru, fost secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova în mandatul lui Nicolae Timofti, a comentat pe pagina sa de Facebook vizita lui Dodon în Japonia. El a menționat că Japonia este unul dintre cei mai importanți și mai dezinteresați donatori ai R. Moldova.

„Mulți comentează pe marginea participării Președintelui Igor Dodon la Tokio la ceremonia de inaugurare a împăratului Japoniei. Predomină opiniile negative și, mai cu seamă, despre culoarea și fasonul pantalonilor purtați de președinte, rochia primei doamne, cravata sau papionul de genul: «Țara arde, dar…».

„Da, la protocolul diplomatic, noi, moldovenii, ne-am dovedit foarte pricepuți! Ca și la fotbal! La aceeași ceremonie participă șefii statelor imediat vecine – președintele României, Iohanis, și cel al Ucrainei, Zelenski (să nu uităm, la capitolul «satul arde…», că România e fără Guvern, iar Ucraina știți voi că e în război hibrid).”

„La asemenea ceremonii participă, de regulă, șefii de stat, pentru că nu suntem un regat. Participarea soției șefului statului este o cutumă diplomatică. De altfel, acest aspect este reglementat în actele normative aplicabile”, a scris Păduraru.

Solicitat de JURNAL de Chișinău, Ion Păduraru a declarat că, până la Guvernul Sandu, componența delegațiilor oficiale (președinte, prim-ministru) era aprobată de Guvern.

De partea cealaltă, secretarul general al Guvernului, Andrei Spînu, ne-a declarat că Președinția este responsabilă de vizitele oficiale ale președintelui, cheltuieli, liste de delegați.

„În beci la Sadova poate să-și adune toți cumetrii”

Deputatul ACUM și fostul ambasador, Iurie Reniță, susține că președintele s-a manifestat la un eveniment istoric ca la o cumetrie, cu tot alaiul.

„Dacă este adevărat că Dodon a mers în Japonia cu rudele, prietenii, a confundat colhozul de la Sadova cu Președinția. Am văzut și eu o poză cu fratele lui, foarte frumos. Dar acest lucru e valabil pe la Condrița, pe unde face Dodon guleaiurile lui cu cântăreții ruși… Deși e reședința statului, nu a lui personală.”

„În beci, la Sadova, poate să își adune toți cumetrii, toate neamurile, tot partidul ăsta al lui socialist, dar când e vorba de treburile statului, e necesar de manifestat maximă responsabilitate.”

„E vorba în primul rând de imaginea R. Moldova și, în al doilea, de banii contribuabililor, cetățenilor noștri. Modestia, corectitudinea în asemenea situații, sobrietatea sunt lucruri care se impun, dar mi se pare că în ceea ce am văzut din ridicol a trecut la penibil.”

„Din păcate, Dodon a luat acest eveniment ca pe o cumetrie, ca o petrecere de familie, unde fiecare se petrece cum dorește și nu există restricții morale. S-a exagerat dar este stilul lui tradițional, cum se spune în popor, e mult prea fudul”, a declarat Reniță.

Pe banii cui Dodon a mers în Japonia?

Carmena Sterpu, consultant principal în cadrul Serviciului de presă al Preşedinţiei, a precizat că instituția prezidențială a suportat parțial cheltuielile de deplasare în Japonia doar pentru patru persoane, inclusiv pentru consilierul pentru politică externă, șeful de protocol și serviciul de presă. Restul cheltuielilor au fost acoperite de partea niponă.

Reniță a mai declarat că va face o interpelare și la externe pentru a vedea cheltuielile suportate de R. Moldova și statul Nipon.

„S-ar putea ca pentru o persoană–două în plus statul nipon să suporte cheltuieli, nu exclud, deoarece e un eveniment istoric. Voi depune o interpelare la Președinție să clarific, în calitatea mea de deputat, componența delegației oficiale și cine a suportat cheltuielile. În mod categoric, statul urma să suporte cheltuielile doar pentru el și soția sa, mai este și consilierul pentru politică externă. Am înțeles că figurează cameramani și alte persoane”, menționează deputatul.

Jurnal de Chișinău

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: