(video) Declarațiile uneia dintre victimele exploatate sexual în Grecia: „Am fost traficată de prietena mea”

11 moldovence, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani au fost exploatate sexual în orașul Atena de o grupare criminală specializată în trafic de persoane, din care făceau parte și patru cetățeni ai Republicii Moldova. Una din cele trei victime repatriate până la acest moment, a povestit oamenilor legii calvarul prin care a trecut timp de trei ani, fiind traficată încă de când era minoră.

Foto: politia.md

„Am 19 ani. Aproximativ cu trei ani în urmă am fost traficată în Grecia, de prietena mea”, și-a început mărturiile victima grupării criminale, organizate de către un albanez și care a fost deconspirată recent de ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, în colaborare cu omologii lor din Grecia.

Tânăra a povestit că prietena sa ar fi înșelat-o, promițându-i un post de muncă într-o cafenea. Tot ea, i-ar fi perfectat pașaportul pentru a pleca în Grecia, iar „șefii ei” ar fi plătit pentru perfectarea pașapoartelor, dar și pentru transportarea victimei la destinație.

Întrebată cu ce s-a ocupat toți acești trei ani, ea declarat: „eu am lucrat în bordel”, unde mai erau „aproximativ 11 fete”, iar stăpânii acestor bordeluri era „Costea și alte persoane care ne supravegheau, ne aduceau la lucru și ne duceau...”.

Victima a mai declarat că „stăpânii” aveau 9-10 bordeluri, iar ea a lucrat la început în toate, apoi a lucrat numai în două, timp de doi ani.

Potrivit intervievatei, ea a prestat servicii sexuale, iar pentru fiecare 10 minute clientul plătea 10 euro. „Lucram în două schimburi, erau momente când lucram și în trei.” Mai mult, ea a declarat că reușea să deservească aproximativ 60 de persoane pe zi.

UNIMEDIA amintește că 11 tinere originare din Republica Moldova, trei dintre care erau minore la momentul racolării, au fost traficate de o grupare internațională, specializată în trafic de persoane, în 10 case de toleranță din capitala Greciei. Colaboratorii Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, au reținut, la data de la 21 septembrie, 15 persoane printre care un bărbat și trei femei din Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat al poliției, capul grupării este un cetățean albanez de 36 de ani, fiind urmat în schema ierarhică de 14 persoane originare din diferite țări: Albania, Grecia, Germania, Bulgaria și Republica Moldova. Cei patru cetățeni moldoveni sunt un bărbat și trei femei, cu vârste cuprinse între 28 și 31 de ani.


Pub