Fabrica de zahăr de la Fălești se închide pentru 2 ani. De ce și ce va urma?

PE SCURT

Compania moldo-germană Sudzucker Moldova a anunțat că activitatea fabricii de zahăr din Fălești va fi sistată până în aprilie 2021. Compania a precizat în același timp că va menține toate capacitățile de producție într-o stare de operabilitate deplină.

„Decizia de a sista activitatea fabricii de zahăr din Fălești a companiei moldo-germane Sudzucker Moldova a fost luată din cauza reducerii considerabile a vânzărilor de zahăr moldovenesc, în primul rând pe piața internă”, a precizat compania. Experții în domeniu declară că acest fapt nu va avea impact asupra asigurării pieței interne cu zahăr, însă admit că sunt șanse puține ca peste doi ani întreprinderea să fie repusă în funcțiune. Cea mai mare problemă, potrivit lor, va fi disponibilizarea angajaților, dar și pierderile producătorilor sfeclei de zahăr.

PE LUNG

De ce a fost sistată activitatea fabricii?

Sudzucker Moldova a precizat că, potrivit estimărilor experților, în ultimul an, zeci de mii de tone de zahăr de contrabandă au intrat pe piața moldovenească, cea mai mare parte fiind vândută cu amănuntul de către deținătorii de patente comerciale. De asemenea, din cauza crizei de supraproducție și a scăderii prețurilor pe piața europeană a zahărului, exportul de zahăr din Moldova a scăzut semnificativ în cadrul cotelor preferențiale ale UE.

Potrivit companiei, actuala situație de criză este agravată și de acțiunile anticoncurențiale provocate de asistența acordată de statul polonez celui de-al doilea producător de zahăr, compania moldo-poloneză Moldova Zahăr „prin intermediul diferitor instrumente financiare și măsuri de sprijin guvernamental”. „Acest lucru a dus deja la o denaturare a condițiilor concurenței loiale și a pus în pericol atât compania, cât și păstrarea regulilor de bază pe piață, care influențează dispariția tuturor operatorilor și a industriei sfeclei de zahăr în sine. Consiliul Concurenței și departamentele competente ale Guvernului Republicii Moldova au fost informate în mod repetat de către Sudzucker Moldova”, a precizat compania.

Totodată, Sudzucker Moldova a precizat că în 2018 au depășit 100 de milioane de lei. Conform estimărilor preliminare, anul 2019 va fi, de asemenea, neprofitabil pentru companie, iar sistarea activității fabricii de zahăr din Fălești va reduce la minimum costurile de producție și operare. Compania, care mai are o fabrică de zahăr la Drochia, a menționat că aceasta funcționează pe bază de gaz natural și folosește, de asemenea, energia produsă de o instalație de biogaz din borhot de sfeclă. La fabrica din Fălești, drept combustibil este utilizată – păcura, folosită și pentru uscarea borhotului, iar trecerea la un singur tip de combustibil nu este încă posibilă. În acest sens, costul zahărului produs în Fălești este semnificativ mai mare decât în Drochia, astfel încât în ultimii ani perioadele de prelucrare a sfeclei de zahăr la fabrica de zahăr din Fălești au fost reduse.

„Sistarea temporară a activității fabricii de zahăr din Fălești este o decizie foarte dificilă pentru companie”, a declarat Alexander Koss, președintele Consiliului de administrație al Sudzucker Moldova. – El și-a exprimat speranța că starea pieței se va stabiliza și fabrica de zahăr din Fălești va fi dată din nou în exploatare.

De notat, că potrivit companiei, aproximativ o treime dintre angajați vor continua să lucreze la fabrica care și-a sistat activitatea, iar unora dintre specialiști li se vor oferi locuri de muncă în alte departamente ale companiei. Celorlalți colegi li se vor propune locuri de muncă în alte întreprinderi cu capital străin. Mai mult, compania germană Draxelmaer a oferit locuri de muncă și transport zilnic gratuit la Bălți pentru mai mult de 80 de angajați ai fabricii. Compania italiană Martatext, care a deschis o producție textilă în Fălești, oferă și ea posturi de muncă angajaților noștri.

Ce spun experții

Este o decizie managerială, care face parte dintr-un fenomen firesc de restructurare a pieței sau mai exact de reconfigurarea pieței la noile realități, susțin experții economici. Potrivit acestora, chiar și după închiderea acestei fabrici, piața internă va fi asigurată pe de plin cu zahăr. Practica anilor precedenți arată însă că, cel mai probabil, fabrica nu va fi mai redeschisă, iar problema cea mai mare este disponibilitatea angajaților, care vor trebui să-și caute noi locuri de muncă.

Astfel, expertul economici Stanislav Madan a declarat că e foarte important de menționat cum s-a ajuns la situația aceasta.

„Există factori obiectivi care țin de conjunctura pieței externe, care odată cu liberalizarea pieței, a dus la scăderea exporturilor de zahăr din Republica Moldova în UE din cauza prețurilor mai puțin competitive. Și al doilea factor la fel de important este de ordin intern și ține de contrabanda cu zahăr venită în special din prin segmentul transnistrean și care este realizată prin intermediul patentarilor, a acelor persoane care au patente de comerț”.

În contextul dat, expertul a declarat că merită să afirmăm că, din păcate, recenta decizie a Parlamentului de prelungire cu trei ani a patentelor, „e nocivă pentru economie și competiția onestă”. „ Ca impact are de pierdut comunitatea locală pentru că se pierd niște locuri de muncă, dar are de pierdut și bugetul, pentru că evident restrângerea activității companiei date va însemna încasări la buget mai reduse din plățile care le va efectua”, a adăugat el.

La rândul său, expertul Viorel Chivriga a precizat că situația pe piață va fi una stabilă și nu are cum să fie afectată de închiderea unei întreprinderi. În cazul în care nu va fi suficient zahăr în țară, acesta poate fi importat din Ucraina și România. Potrivit lui, Moldova care era producătoare de zahăr va devine o țară unde se produce zahăr doar pentru piața locală, cu cantități foarte mici de export.

„Este o decizie luată la nivel managerial. Ar putea fi câteva cauze. În primul rând ar putea fi legate de probleme de piață. Republica Moldova se află în vecinătate cu România și Ucraina care au capacități mai mari și care o producție incomparabilă cu cea a companiei Sudzucker. Cantitățile care sunt produse aici sunt comercializate cu mare dificultate pe piața internă. Este o suprasaturare pe piața locală”.

Totuși, expertul a opinat că, din ceea ce am avut anterior, dacă vorbim despre întreprinderile procesatoare, cele care au fost închise, nu au mai fost reabilitate și deschise. Are loc o ruinare a activelor și a infrastructurii din jur și pierderea unui număr important de locuri de muncă. „Și aici este vorba nu doar cei implicați în sectorul industrial, ci și de cei cei din sectorul agricol. care furnizează materia primă. Un exemplu elocvent este fabrica de zahăr de la Glodeni, unde infrastructura din jur a degradat enorm”, a menționat Viorel Chivriga.

În Republica Moldova există două fabrici de zahăr

În urma deciziei Sudzucher, în Republica Moldova au rămas două fabrici de zahăr funcționale – cea de la Drochia și de la Cupcini. Sudzucher a produs în anul 2018 aproape 52 mii tone de zahăr, ceea ce constituie 70% din producția totală de zahăr din Moldova. În 2018, țara noastră a exportat 28 de mii de tone de zahar, de două ori mai puțin decât acum cinci ani, când producția de zahăr era de peste 116 de mii de tone de zahăr.

Este de notat că după declararea independenței țării noastre în Moldova activau nouă fabrici Briceni, Frunze, Dondușeni, Drochia, Fălești, Glodeni, Alexădreni, Ghindești și. Cupcini.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.