Vilfredo Pareto politolog italian spunea, că elita deţine puterea, pentru că este înzestrată cu calităţi psihologice adecvate, cum ar fi viclenia, duplicitatea, forţa şi fermitatea. În opinia sa, nici chiar în democraţie poporul nu exercită controlul, în realitate un nucleu de lideri de partid, reuşesc să manipuleze sistemul de reprezentare.
 
Aceste realităţi descrise nu vă sunt cunoscute? Bine-bine, dar unde este omul în toate aceste scheme? Pur şi simplu nu este loc de el. Şi totuşi, alegătorul este acel care a înaintat la conducere bucătari, lăcătuşi, tractorişti, hoţi, contrabandişti, care peste noapte s-au trezit „elita” şi conduc după schemele bunului plac şi nu ale bunei guvernări.

Care ar fi soluţiile? Unica soluţie înc-o revoluţie? Ar fi nevoie de revoluţie la nivel de mentalitate.  Un model demn de urmat ar fi acel al democraţiei directe de tip elveţian, care bine implementat a dat naştere  celui mai stabil guvern din lume. Să urmărim cum este posibil aşa ceva.

Legislativul elveţian este Parlamentul de tip bicameral compus din: Camera Superioară -Consiliul Cantoanelor cu 46 de reprezentanţi , câte 2 pentru fiecare canton; Camera Inferioară-Consiliul Naţional compus din 200 de membri aleşi din toată ţara, în dependenţă de numărul populaţiei. Aceste doua camere au sediul separat. Fiecare decizie necesita acordul fiecărei camere. Când se întâlnesc în şedinţă comună formează Adunarea Federală(Paramentul).

Consiliul Federal-guvernul federal conduce administraţia federală şi îndeplineşte funcţia colectivă de şef al statului. Este un organ colegial format din 7 membri, aleşi pe un mandat de 4 ani de Parlament, care îi supervizează şi activitatea. Preşedintele Confederaţiei Elvetice are mai mult un titlu onorific şi este ales din rândul celor 7  membri ai Consiliului Federal pe termen de un an prin rotaţie.

O altă noutate extraordinară a democraţiei directe elveţiene este, că legile odată publicate în Monitorul Oficial, nu întră imediat în vigoare, stau în aşteptare 100 de zile. Dacă poporul se opune în număr de cel puţin 50 000 de semnatari, legea este supusă referendumului naţional.
 
Un alt plus al democraţiei directe, este dreptul la iniţiativă legislativă. De exemplu în Slovenia sunt necesare semnăturile a 5.000 cetăţeni, Macedonia-10.000, Albania-20.000, Belarus, Elveţia, Italia, Lituania - 50.000, Austria, Polonia, Romania-100.000, Spania-500.000.

Cu ce suntem noi mai diverşi ca alţii pentru a fi privaţi de un asemenea drept, dreptul de a ne crea desinestătători destinul? În afirmaţiile mele, merg mai departe şi fac o constatare, Adunarea populară a unităţii teritoriale Găgăuzia(U.T.A.-160.000 locuitori)are dreptul în baza art.73 din Constituţie la astfel de iniţiative legislative, iar 3,5 milioane de cetăţeni nu au acest drept. Cum putem numi o asemenea situaţie? Lacună, omisiune, incompetenţă, batjocură, tentativă de divizare şi discordie?. Fiecare alegem un termen pe plac. Clar este, că se tratează de o NEDREPTATE, la care  este supusă în primul rând populaţia autohtonă. Oriunde în lume, unde există democraţie, părerile minorităţilor sunt luate în consideraţie, dar se conduce după principiile impuse de majoritate, ori în contextul descris, majoritatea este defavorizată. Dacă sunt sau nu încălcate drepturi fundamentale, înscrise în constituţie, rămâne la discreţia cititorului. Părerea mea este - DA! Dacă poporul este deţinătorul suveranităţii naţionale (Art.2 al Constituţiei Republicii Moldova), atunci ar fi obligatoriu să beneficieze de dreptul incontestabil de iniţiativă legislativă, în caz contrar se ajunge unde am ajuns noi ca stat-în pragul falimentului.

De ce „stimaţii noştri lideri” nu au permis iniţiativele legislative cetăţeneşti? Răspunsul este simplu - ne cred de proşti. Urmăriţi declaraţiile „liderilor” de-a lungul timpului, citiţi printre rânduri şi o să vedeţi dispreţul fiecăruia din ei, atunci când vorbesc despre omul de rând. Aşa nu se mai poate!

Iniţiativele legislative cetăţeneşti ar avea o mulţime de avantaje cum ar fi: stimularea participării cetăţenilor la viaţa civică; reducerea distanţei dintre politicieni şi cetăţeni;  îmbunătăţirea imaginii politicienilor în faţa cetăţenilor; o transparenţă majoră; imposibilitatea promovării legilor de tip clientelar; recăpătarea încrederii în stat şi valorile democratice; înrădăcinarea sensului de identitate naţională,  educarea cetăţeanului în spiritul unei culturi democratice veritabile.
 
Astfel de iniţiative presupun cunoştinţe temeinice pentru a putea aduna susţinători, urmează să fie dezbătute în mass-media de specialişti în domeniu, scoţând la iveală laturile negative, lacunele. Prin urmare, chiar dacă este o iniţiativa populară, încă nu înseamnă, că va avea sorţi de izbândă. Pentru a fi mai explicit, ofer un exemplu de la Referendumul din Elveţia de la 8 martie 2015. La iniţiativa populară din 5 noiembrie 2012 începută de Partidului Democrat Creştin, populaţia a fost convocată la urne pentru a cere scutirea de impozit la alocaţiile pentru copii şi a burselor de pregătire profesională. Dezbaterile din mass-media au scos în evidenţă faptul, ca acesta ar provoca o pierdere fiscală, care ar duce la necesitatea impozitării pensionarilor. Iniţiativa a fost respinsă cu 75,4% din voturi. La acelaşi referendum o altă iniţiativă populară din 17.12.2012 a Partidului Verde Liberal, care prevedea înlocuirea TVA cu o taxa pe energia fosilă, a fost respins cu 92% din voturi. Dezbaterile dinaintea scrutinului au arătat, că aceasta ar provoca o creştere considerabilă a preţului la combustibil.

Într-o ţară a prosperităţii şi bunăstării de genul Elveţiei, cu cel mai efectiv guvern, poporul îşi are de spus ultimul cuvânt în cele mai importante decizii. Din cele 799 referendumuri din perioada modernă până în 1996, 414 reveneau Elveţiei, este o dovadă, că poporul este o forţă, care dacă este şcolit(nu numai de viaţă) şi ştie ce vrea, este în stare de miracole. Miracol sau faliment, totul depinde de alegerea noastră!

Articol semnat de Dinu Manole