image
Sursa foto: Jurnal.md

Proiectul Legii bugetului de stat pentru 2020: Salarii mai mari cu până la 10% pentru angajații din instituțiile de stat

Proiectul Legii bugetului pentru anul 2020 prevede creșteri salariale între 6 - 10% pentru majoritatea angajaților din instituțiile de stat. În plus, pentru unele categorii de bugetari retribuția ar putea crește cu până la 1.500 – 2.000 de lei lunar.

Propunerile au fost discutate în cadrul unei consultări publice privind politica salarială pentru anul 2020 și pe termen mediu (2021-2022), anunță Ministerul Finanțelor.

Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a anunțat că proiectul prevede corectarea unor inegalități în nivelul de salarizare pentru unele categorii de angajați, inclusiv a celor din APL, din domeniul educației, din instituțiile penitenciare și din domeniul apărării etc.

Astfel, în cazul primarilor din localitățile cu până la 20.000 locuitori, care în prezent pot avea salarii mai mici decât unii angajați din subordinea lor, creșterile salariale vor atinge cifra de circa 1.500 de lei lunar.

Proiectul prevede majorări și pentru angajații din sistemul educațional. De exemplu, salariile lunare ale directorilor adjuncți din licee și școlile profesional-tehnice vor fi mai mari cu circa 2.000 de lei. În cazul învățătorilor și educatorilor salariile vor fi majorate cu 680 de lei, și, respectiv, circa 900 de lei, lunar.

„Problema demografică afectează fiecare sector al economiei, toate instituțiile se confruntă cu probleme de recrutare de angajați. Una dintre soluțiile acestei probleme este creșterea salariilor. Totodată, considerăm că aceste majorări ale retribuției muncii trebuie corelate cu creșterea productivității muncii, asta înseamnă sisteme de management, control intern și introducerea tehnologiilor și altor elemente care sporesc productivitatea muncii și asigură creșterea economică”, a menționat Natalia Gavrilița.

Legea bugetului pentru anul 2020 va intra în vigoare după ce va fi aprobată de Guvern, iar ulterior, de Parlament.

Noutăţile partenerilor

comentarii: