Protest cu săpun în Barcelona
Externe 23 octombrie 2019, 17:44 | 1126

Sute de susținători ai independenței Cataloniei s-au adunat în centrul Barcelonei, la o acțiune simbolică de „curățare” a orașului. Au adus cu ei zeci de recipiente pline cu săpun lichid, pe care l-au vărsat într-o fântână arteziană.

Protestatarii au vrut astfel să spele, simbolic, Barcelona de influența autorităților de la Madrid. Acțiunea a fost una pașnică și a fost organizată după șapte zile de proteste violente, soldate cu sute de răniți. Mii de simpatizanți ai ideii de separare a Cataloniei de restul Spaniei au ieșit atunci în stradă. Ei au contestat decizia autorităților centrale de a condamna la închisoare mai mulți lideri separatiști.

Opinia ta contează. Comentează!