Abateri la scrutinul de duminică
Politic 23 octombrie 2019, 21:30 | 1245

Mai mult de jumătate dintre persoanele cu dizabilități, înscrise pe listele electorale, nu și-a exercitat dreptul la vot, duminică 20 octombrie. Unii oameni au refuzat să voteze, alții nu aveau actele necesare sau nu au solicitat urna mobilă. Acestea sunt constatările observatorilor Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova, care au monitorizat scrutinul în centrele de plasament temporare și spitalele de psihiatrie.

S-a adeverit că în unele instituții nu erau rampe pentru scaune cu rotile, iar pentru persoane slab văzătoare nu erau marcaje cu pavaj tactil, care să indice locul votării. Totuși, a fost respectat în mare parte dreptul persoanelor de a fi asistate în timpul votului. Potrivit reprezentanților Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova, din cele 2 mii 333 de persoane cu dizabilități înscrise în listele electorale, și-au exercitat dreptul la vot doar o mie 23. Monitorizarea de către 30 de observatori a respectării drepturilor electorale în spitalele de psihiatrie și în centrele de plasament temporar a fost efectuată cu sprijinul financiar al Fundației Est-Europene. 

Opinia ta contează. Comentează!