image
Sursa foto: Jurnal.md

Șeful Moldovagaz spune care va fi soarta tarifelor la gaz pentru consumatorii finali în acest an

Prețul gazelor naturale pentru consumătorii finali ar trebui să fie mai mare. De această părere este noul șef al întreprinderii Moldovagaz, Vadim Ceban. În același timp, el promite că, în acest an, gazele nu se vor scumpi.

Vadim Ceban a declarat, într-un interviu pentru Newsmaker.md, că nu înțelege logica deciziilor anterioare, când, în condițiile unor devieri financiare, tarifele se micșorau cu 20 la sută.

Potrivit lui Ceban, deși prețurile ar trebui majorate, creșterea nu poate fi una bruscă.

„Anul acesta tariful nu va crește. Pot spune și mai mult: datorită rezervelor interne și a prețurilor mai scăzute ale aprovizionării cu gaze naturale anul viitor, vom putea compensa unele dintre devierile financiare negative. Sunt sigur că se poate face acest lucru. Principalul lucru este să nu acumulezi pierderi”, a menționat Ceban

Șeful Moldovagaz a precizat că va discuta cu experții de la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, pentru a repartiza devierile financiare în tarife, pe parcursul mai multor ani, cum s-a făcut anterior cu Gas Natural Fenosa.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: