Primul stat american care interzice produsele din blană
California a devenit primul stat american care interzice procesarea şi vânzarea produselor din blana animalelor, potrivit unui proiect de lege semnat recent de guvernatorul Gavin Newsom.
Rezidenţii nu vor mai avea dreptul de a comercializa sau confecţiona haine, pantofi sau poşete din blană începând din 2023.
Interdicţia exclude blana purtată în scopuri religioase sau tribale şi blana folosită. De asemenea, nu se aplică pielii, pieilor de vacă, animalelor împăiate şi pielii complete de căprioare, ovine şi caprine, potrivit Independent.
Decizia a fost salutată de grupările pentru drepturile animalelor, care cereau de mult timp adoptarea unei asemenea hotărâri.
Totodată, guvernatorul Gavin Newsom a semnat şi un alt proiect de lege care va interzice ca animalele să mai fie folosite la circ.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”