Moldova ar putea renunța la trecerea la ora de iarnă, după modelul UE. Igor Dodon a inițiat un sondaj pe o rețea de socializare

Președintele Igor Dodon a inițiat un sondaj pe Facebook, prin care vrea să decidă oportunitatea unei legi ”despre renunțarea la trecerea la ora de iarnă”. Asta după ce, potrivit lui, tot mai mulți cetățeni ”se interesează dacă în Moldova se examinează posibilitatea de a renunța la trecerea la ora de iarnă, așa cum s-a procedat în Uniunea Europeană.”

Foto: realitatea.md

”Menționez că în luna martie 2019, Parlamentul European a decis să fie anulată trecerea la ora de iarnă începând cu anul 2021. Totodată, țin să reamintesc că în anul 2011, acest lucru l-au făcut Rusia și Belarus. În anul 2016 și Turcia a renunțat la ora de iarnă. Georgia și Kazahstan au procedat la fel în anul 2005, alte patru republici din Asia Centrală – încă la începutul anilor 90. Armenia a anulat trecerea la ora de vară în anul 2012. În prezent, urmând exemplul Uniunii Europene, și Ucraina examinează posibilitatea anulării orei de iarnă începînd cu anul 2021”, a scris președintele pe pagina sa.

”Astfel, toate fostele republici sovietice, toți cei mai importanți parteneri comerciali și economici ai Republicii Moldova au renunțat la practica de mutare a acelor ceasornicelor sau examinează o asemenea posibilitate. În această ordine de idei, consider oportun de a propune spre discuții” această chestiune, a mai scris Igor Dodon.

Republica Moldova va trece la ora de iarnă în noaptea de 26 spre 27 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00. Astfel, duminică, 27 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.

UE a decis să renunțe la această practică, astfel încât țările europene va muta pentru ultima dată acele ceasornicelor, cu o oră înainte, în ultima duminică din luna martie 2021.


Pub