Linkuri accesibilitate

La Barcelona au avut loc proteste violente, la care au participat sute de mii de oameni


La Barcelona au avut loc vineri seară cele mai violente proteste, până la această dată, împotriva sentințelor cu ani grei de închisoare pronunțate împotriva liderilor separatiști ai Cataloniei.

Potrivit poliției locale, peste 520 de mii de persoane au participat la demonstrație, iar ministrul de interne interimar a avertizat că protestatarii violenţi ar putea risca pedepse cu închisoarea de până la 6 ani, conform legislaţiei spaniole.

Printre liderii separatişti condamnaţi la pedepse cu închisoare de la 9 până la 13 ani se numără și mai mulţi membri ai fostului executiv regional, destituiţi după un referendum ilegal pentru independența Cataloniei, din octombrie 2017.

XS
SM
MD
LG