Polițiști de frontieră de la Aeroport, cercetați penal pentru că ar fi ajutat un așa-zis oficial de la Tiraspol să treacă granița

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a pornit o urmărire penală pe numele unor angajați ai Sectorului Poliției de Frontieră al Aeroportului Internațional Chișinău, suspectați că au facilitat trecerea frontierei de stat pentru așa-zisul ministru de Interne al autoproclamatei republici transnistrene, Ruslan Mova.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit procurorilor, polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului ar fi comis un abuz de serviciu atunci când au facilitat trecerea graniței pentru Ruslan Mova și membrii familiei sale, în perioada anilor 2017-2019. Oamenii legii s-au sesizat în urma apariției în presă a informațiilor anterioare privind aceste acțiuni ilegale.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă fiecare până la 117.500 lei amendă sau pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 6 ani. Cauza penală a fost expediată pentru efectuarea urmăririi penale către Centrul Național Anticorupție.


Pub