Cutremur „pus la cale” de pompieri
Social 18 octombrie 2019, 21:20 | 2495

Un accident de proportii a avut loc in preajma satului Razeni, raionul Ialoveni. Cinci persoane au murit, iar 15 au ajuns la spital, dupa ce patru masini s-au facut zob. Au fost alertati salvatorii, politistii si medicii. Cauza nenorocirii - un cutremur de 5,5 pe Richter, care s-a resimtit doar la Razeni. Asa a fost scris scenariul unei simulari, organizate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta. Exercitiul a avut un singur scop - verificarea gradului de pregatire a celor chemati sa ajute omul la nevoie.

Complici la simularea salvatorilor au fost unii jurnaliști. Totul a fost ținut în secret, așa că evenimentele au decurs în mod firesc.

Imediat, la fața locului au început să apară și primele unități de intervenție.

La descarcerarea victimelor au intervenit și multe echipaje ale salvatorilor.

Echipajele poliției au venit la timp, fără întârziere.

Pe post de victime au fost mai mulți carabinieri.

Totul a fost organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Tot astăzi a fost simulat un incendiu, dar și inundațiile. La exercițiu au participat aproximativ 250 de persoane. Astfel de simulării vor avea loc și în alte raioane ale Republicii Moldova. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie