image
Sursa foto: ITPFI

A vrut să se angajeze la muncă în Franța cu ajutorul unei cărți false de identitate; Planurile moldoveanului, date peste cap

Un moldovean a vrut să se angajeze la muncă în Franța „mai ușor” cu ajutorul unei cărți de identitate, emisă de autoritățile române, dar falsă. Planurile acestuia au fost deconspirate de polițiștii de frontieră.

Pe data de 16 octombrie în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, ca pasager într-un microbuz care se deplasa spre Franţa, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, polițiștii au descoperit asupra bărbatului, ascunsă și nedeclarată, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia sa.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul de identitate de la un conațional, plătind suma de 200 de euro și intenționa să-l folosească în Franţa, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: