Linkuri accesibilitate

A fost prelungită activitatea Comisiei parlamentare care investighează presupusa tentativă de puci din luna iunie


Parlamentul a prelungit cu 60 de zile activitatea Comisiei parlamentare de anchetă care investighează presupusa tentativă de puci din luna iunie. Partidul Democrat aflat atunci la guvernare a încercat să dizolve parlamentul pentru a împiedica preluarea puterii de către coaliția PSRM-ACUM.

Prelungirea termenului de la 120 la 180 de zile a fost explicată prin faptul că în adresa comisiei nu au venit toate răspunsurile cerute instituțiilor statului și că nu toate persoanele relevante au fost audiate. Între aceste persoane s-ar număra și foștii membri ai Curții Constituționale, care au oferit fundamentul legal pentru tentativa eșuată de dizolvare a parlamentului și care și-au dat demisie in corpore după schimbarea puterii.

Partidul Democrat care a trecut în opoziție a refuzat să-și delege reprezentanții în comisia de anchetă, spunând că aceasta ar avea scopul de a-i intimida pe democrați.

XS
SM
MD
LG