image
Sursa foto: AFP via Getty Images

O familie care a trăit 9 ani într-o pivniţă „aşteptând sfârşitul lumii”, descoperită de poliţie în Olanda

Poliţia din Olanda a descoperit un bărbat şi şase tineri cu vârste între 16 şi 25 de ani care trăiau în pivniţa unei ferme izolate din satul Ruinerwold, "aşteptând sfârşitul lumii", informează televiziunea olandeză RTV Drenthe, citată de Agerpres.

Familia a fost descoperită după ce fiul cel mai în vârstă a venit la un bar din apropiere de mai multe ori şi a fost foarte confuz.

"A venit din nou duminică şi era foarte confuz", a declarat Chris Westerbeek, proprietarul barului din satul Ruinerwold, pentru televiziunea olandeză. "A comandat cinci beri şi le-a băut. Am avut o discuţie cu el şi mi-a spus că a fugit şi că are nevoie de ajutor. Apoi am sunat la poliţie", a adăugat el. Bărbatul, cu haine vechi, păr lung şi barbă, i-a spus lui Westerbeek că nu a ieşit din casă de nouă ani.

"A spus că are fraţi şi surori care trăiesc la fermă. El a spus că este cel mai în vârstă şi vrea să pună capăt modului în care trăiesc", a mai spus proprietarul barului.

Poliţia a mers la fermă şi a găsit o scară secretă în living în spatele unui perete de lemn care i-a condus la ascunzătoarea familiei. Tatăl, în vârstă de 58 de ani, era imobilizat la pat, după ce a suferit un atac de cord în urmă cu mai mulţi ani.

Nu se ştie cu certitudine de cât timp trăia familia în pivniţă sau ce s-a întâmplat cu mama copiilor, potrivit dutchnews.nl.

Copiii nu aveau contact cu lumea exterioară şi se hrăneau cu legume dintr-o mică grădină şi aveau şi capre. Vecinii au spus că nu cunoşteau familia, în timp ce unul dintre ei a spus că avea impresia că bărbatul trăieşte singur la fermă, care avea ferestrele acoperite cu placaje de lemn.

Poliţia a confirmat că a găsit familia şi investigaţia continuă. Bărbatul de 58 de ani a fost arestat pentru că nu a cooperat cu oamenii legii în timpul investigaţiei.

Satul Ruinerwold are o populaţie de sub 4.000 de oameni. Primarul din sat, Roger de Groot, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că mama copiilor pare să fi murit cu mai mulţi ani înainte. De asemenea, el a spus că se îndoieşte că bărbatul în vârstă, despre care unii vecini spun că ar fi austriac, ar fi tatăl tânărului de 25 de ani care a scos la iveală situaţia familiei.

Pe de altă parte, el a spus că nu are cunoştinţă ca poliţia să fi fost chemată la fermă de mai multe ori, după cum au relatat unele media.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: