Actualitate

O porţiune de pe promenada Senei din Paris a primit numele Reginei Maria

Regina Maria s-a născut pe 29 octombrie 1875, la Eastwell Park în comitatul Kent din Marea Britanie, primind numele de Marie Alexandra Victoria. Era nepoata reginei Victoria, tatăl fiind ducele Alfred de Edinburgh, iar mama, ducesa Marie de Edinburgh, fiică a Å£arului Alexandru al II-lea al Rusiei. Principesa Maria de Edinburgh a copilărit la Eastwell Park, la castelul Windsor, apoi la Clarence House din Londra, petrecând anii formatori şi la Coburg în Germania şi în Malta. Copilăria la curtea regală britanică i-a marcat personalitatea, fiind crescută şi educată în spirit victorian. Maria a participat la ceremoniale, a observat regulile care trebuiau respectate cu stricteÅ£e de către copiii regali, a învăţat arta corespondenÅ£ei, precum şi a jurnalelor care trebuiau să consemneze principale evenimente şi persoane întâlnite.

Căsătoria Mariei cu Ferdinand, moştenitorul tronului României, născut prinÅ£ de Hohenzollern-Sigmaringen, o aduce într-o Å£ară a Balcanilor, fapt care a nemulÅ£umit-o pe regina Victoria, dar şi pe tatăl ei, ducele de Edinburgh, care mai degrabă o vedeau căsătorită în Anglia cu prinÅ£ul George, devenit mai târziu regele George al V-lea. În noua patrie, România, principesa Maria avea să devină promotoarea Art Nouveau-lui, modelându-şi interioarele palatelor şi chiar realizând designuri în acest stil. În acelaşi timp a promovat stilul arhitectural neo-românesc ca şi arta etnografică, ea însăşi dând exemplu prin portul inedit al costumelor tradiÅ£ionale româneşti.

Maria a fost unul din cele mai fotografiate personaje regale, multitudinea cărÅ£ilor poştale, a fotografiilor, gravurilor, a materialelor publicitare au creat din ea un personaj legendar. Ea a devenit cunoscută în epocă drept principesa artist, regina scriitor, regina infirmieră, dar mai ales regina diplomat. ContribuÅ£ia sa a fost esenÅ£ială în susÅ£inerea intrării României în Marele Război de partea Antantei. Apoi, vizita informală la Paris şi Londra din primăvara lui 1919, în perioada ConferinÅ£ei de Pace, a definit-o ca un "ambasador irezistibil" şi decisiv al României, având o serie de întrevederi cu lideri ai conferinÅ£ei. Cu 100 de ani în urmă, în aprilie 1919, regina Maria, înainte de pleca din FranÅ£a, a Å£inut să viziteze Catedrala din Reims, moment pe care-l considerase unul din cele mai emoÅ£ionante, relatând ziarului Excelsior: "În Reims, în faÅ£a ruinelor FranÅ£ei distruse, care-mi aminteau de România devastată, cu o inimă plină de dureri asemănătoare, am contemplat ruinele sublime unde stătea catedrala mutilată, de neatins în frumuseÅ£ea sa, ca simbol al credinÅ£ei că nimic nu o poate distruge".

Apoi turneele diplomatice din 1924 în fostele state aliate, alături de regele Ferdinand, sau vizita acesteia în SUA şi Canada din toamna lui 1926, au conturat personalitatea sa charismatică, bucurându-se de o mediatizare internaÅ£ională deosebită. Interviurile acordate presei de-a lungul timpului, conferinÅ£ele de presă pe care le organizase, o înfăţişau ca pe un talentat diplomat ad-hoc, ea reuşind să dea o nouă imagine României, punând-o pe hartă pentru mulÅ£i dintre politicienii şi jurnaliştii vremii. În anii 1930 a călătorit, a scris, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului la reşedinÅ£ele din Balcic, Bran sau la Cotroceni. Jurnalele sale consemnează detalii mai puÅ£in ştiute din viaÅ£a privată sau oficială, iar imaginea reginei s-a popularizat prin intermediul fotografiilor, cărÅ£ilor poştale, a materialelor publicitare care au făurit din ea un personaj legendar, dar şi un martor veridic al istoriei.

După o suferinţă prelungită, regina Maria moare pe 18 iulie 1938, la Castelul Pelişor din Sinaia.

https://www.descopera.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

babasının taş gibi bir kadını bulup evlenmeye karar vermesi porno ve onu bir de kendi yaşadıkları eve getirmesi sonucunda mobil porno hayalini kurduğu seksi kadının ÃŒvey annesi gibi sex hikayeleri olduğunu fark eden genç adam seks tecrÃŒbesinin ve ÃŒst sex izle seviye olduğu dışarıdan bakıldığında çok net şekilde porno seyret belli olan ÃŒvey annesini hayal edip 31 çekerek dÌşlerken porno izle odanın oradan geçen mature ÃŒvey oğlunu görÃŒr Odaya hd porno gelip sikini kimin için kaldırdığını soran ÃŒvey annesiyle porno farkında olmadan yakınlaşan genç adam boşalmak mobil porno izle için olgun bir kadının hayallerini kurduğunu söyleyince mature porno izle sikini eline alıp amına sokmadan çıplak şekilde ÃŒzerine çıktı