Japonia: Circa 70 de morți după trecera taifunului Hagibis

Echipele de salvare caută încă persoanele rămase izolate în urma puternicelor inundaţii provocate de trecerea taifunului Hagibis pe teritoriul Japoniei sâmbătă seara, soldată cu moartea a circa 70 de persoane.

Foto: The Sun

Peste 100.000 de soldaţi, pompieri, poliţişti şi membri ai pazei de coastă continuă să caute supravieţuitori în zonele inundate şi afectate de alunecările de teren, declanşate de ploile - calificate ca "fără precedent" de meteorologii japonezi - care au însoţit taifunul Hagibis, scrie Agerpres, care citează presa locală.

Mai multe persoane ar putea fi încă izolate în zonele inundate unde salvatorii nu au reuşit să ajungă, a raportat presa, după survolarea cu elicopterele a zonelor devastate.

Peste 3.000 de persoane au fost deja salvate (cu ambarcaţiuni, elicoptere şi vehicule) în cele 36 de prefecturi afectate de intemperii, dintr-un total de 47.

Hagibis a atins ţărmul sâmbătă seară în Honshu, una dintre cele patru insule principale ale Japoniei, venind dinspre Pacific, însoţit de rafale de 200 km/h şi precedat de ploi torenţiale.

Numărul victimelor a crescut constant luni, iar în ultimul său bilanţ, realizat pe baza informaţiilor strânse de pe teren de jurnalişti, NHK a oferit marţi la prânz o cifră care se apropia de 70 de morţi.

Ploile de marţi dimineaţă şi cele prognozate pentru marţi seara reprezintă o nouă ameninţare pentru locuitori, complicând operaţiunile de salvare.

Circa 180 de cursuri de apă au ieşit parţial din matcă, iar în unele locuri digurile acestora au fost distruse - apele invadând zone rezidenţiale, nu doar în zonele rurale, ci şi în oraşe populate de la periferia capitalei Tokyo, precum Kawasaki.

În imaginile prezentate de televiziuni se poate vedea cum casele aflate în apropierea cursurilor de apă se prăbuşesc şi sunt măturate de ape, în timp ce altele, situate la baza dealurilor, sunt dărâmate în timpul alunecărilor de teren.

Zeci de şcoli, aziluri de bătrâni şi alte instituţii publice au fost, de asemenea, inundate.


Pub