15:40:27 28.03.2024
Stiri

Un fost deputat democrat, care a candidat și la parlamentarele din februarie, REȚINUT: Daune de două milioane de lei la procurarea ambulanțelor

Anticorupție 15.10.2019 17:30 Vizualizări2215 Autor: Ziarul National
Un fost deputat democrat, care a candidat și la parlamentarele din februarie, REȚINUT: Daune de două milioane de lei la procurarea ambulanțelor Deschide


Fostul deputat democrat, actualul șef al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), Boris Golovin, a fost reținut astăzi pentru 72 de ore.

Reținerea a fost efectuată în această dimineață, după ce procurorii anticorupție au făcut percheziții la el acasă. Golovin a fost reținut pe Aeroport, în timp ce revenea acasă de peste hotare.

Golovin este învinuit că, împreună cu adjunctul său, Oleg Barbă, ar fi prejudiciat statul cu două milioane de lei la procurarea a 69 de ambulanțe rusești pe parcursul anului trecut.

Mai exact, conducerea CNAMUP ar fi favorizat un agent economic în afacerea cu ambulanțele, chiar dacă acesta nu ar fi fost eligibil pentru licitaţia menţionată, iar după semnarea contractului nu şi-ar fi onorat pe deplin obligaţiunile.

Boris Golovin și Barbă ar fi decis returnarea către agentul economic câştigător a unei sume de peste 2 milioane de lei. Aceşti bani ar fi constituit penalităţile aplicate companiei pentru multiplele nereguli, admise în procesul de executare a contractului, dar care nu au mai rămas în conturi, pentru că, în urma unei indicaţii, ar fi fost restituiţi. Anume această sumă constituie prejudiciul cauzat statului în urma achiziţionării ambulanţelor.

Amintim că cele 69 de ambulanțe au fost achiziționate pe timpul guvernării PD. Pentru unitățile de transport au fost cheltuite mai mult de 51 milioane de lei. Inițial, contractul a fost semnat pentru o sumă de aproape 45 de milioane de lei. Ulterior, însă, contractul a fost majorat, fiind adăugate încă aproape 7 milioane de lei. Astfel, o autosanitară a costat circa 740 de mii de lei sau 37 de mii de euro.

Boris Golovin a figurat în lista electorală a democraților de la alegerile parlamentare din februarie curent.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md