/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Rusia, condamnată la CEDO, după ce așa-zișii vameși din stânga Nistrului au confiscat automobilele unor bărbați din Dubăsari

missing
15 octombrie 2019, ora 16:39

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a obligat Federația Rusă să plătească peste nouă mii de euro pentru doi locuitori ai satelor Corjova și respectiv Lunga, localități aflate în zona de securitate din raionul Dubăsari. Cei doi ar fi obligați de așa-zisele autorități din stânga Nistrului să achite amenzi pentru a-și recupera automobilele de la așa-numiții vameși din regiune. 

CEDO a făcut publică astăzi hotărârea pe aceste două cauze care se referă la încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Înalta Curte a constatat violarea dreptului la proprietate și dreptului la un remediu efectiv de către Guvernul Federației Ruse.

Potrivit Asociației Promo-LEX, Curtea a dispus spre încasare, suma de șase mii de euro cu titlul de prejudicii morale, 13 euro cu titlu de prejudicii materiale și 3 600 de euro cu titlul de costuri și cheltuieli pentru reprezentare din contul Federației Ruse.

Reclamanții, Ion Grama și Mihai Dîrul sunt locuitori ai satelor Corjova și respectiv Lunga, localități aflate în zona de securitate din r. Dubăsari. Ambii dețineau automobile înmatriculate în Republica Moldova și frecvent erau nevoiți să treacă prin așa zisa vamă.

La 17 noiembrie 2005 și 21 decembrie 2006, reprezentanții așa-numitor autorități vamale au oprit reclamanții și le-au confiscat automobilele pe motiv că aveau plăcuțe de înmatriculare moldovenești și nu fuseseră înregistrate la autoritățile „vamale” din regiune.

Un alt motiv ar fi acela că, reclamanții nu au achitat anumite taxe vamale pentru utilizarea temporară a vehiculelor pe teritoriul autoproclamatei republici.

Ion Grama și Mihai Dîrul au fost obligați să plătească amenzi pentru a-și recupera automobilele, fapt ce a avut loc abia la o lună și respectiv o săptămână după reținere.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram