Louisiana: Hotelul Hard Rock din New Orleans s-a prăbușit. Bilanț: Un mort și trei persoane dispărute

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei sunt date dispărute după prăbuşirea sâmbătă a unui hotel în construcţie în centrul oraşului New Orleans (statul Louisiana), au anunţat autorităţile americane, citate de AFP, transmite Agerpres.

Foto: https://edition.cnn.com

Echipele de salvare au acordat asistenţă altor 19 persoane, potrivit şefei serviciilor de urgenţă din New Orleans, Emily Nichols.

Una dintre acestea a refuzat internarea, dar celelalte 18 au fost spitalizate şi se află în stare stabilă, a explicat ea.

„Deocamdată, trei persoane sunt date dispărute şi un mort a fost confirmat”, a declarat presei şeful pompierilor din acest oraş din sudul Statelor Unite, Timothy McConnell.

Partea din clădire care se ridica de la etajul şase la etajul opt s-a prăbuşit, a adăugat el, subliniind că situaţia este „în continuare foarte periculoasă” cu un „imobil instabil”.

Pe fotografiile publicate online de pompieri, se observă partea superioară a clădirii prăbuşită.

Hotelul este situat la intrarea în „French Quarter”, cartier turistic foarte vizitat în centrul oraşului New Orleans.

Hard Rock Hotel s-a prăbuşit parţial la primele ore ale dimineţii de sâmbătă şi pompierii au dispus evacuarea unor clădiri din imediata vecinătate a acestuia.


Pub