Premiul Nobel pentru Pace 2019, oferit prim-ministrului etiopian Abiy Ahmed

Premierul etiopian Abiy Ahmed este laureatul Premiului Nobel pentru Pace pe 2019, a anunţat vineri la Oslo Berit Reiss-Andersen, preşedinta Comitetului Nobel norvegian, transmit agenţiile internaţionale de presă, transmite Agerpres.

Foto: bbc.com

Premierul etiopian (43 de ani) primeşte această distincţie pentru demersurile sale în scopul reconcilierii istorice a ţării sale cu Eritreea, dar şi în susţinerea păcii şi cooperării regionale.

Etiopia a ajuns la o înțelegere de pace cu Eritreea anul trecut, punând capăt unui impas militar de 20 de ani, în urma războiului de frontieră din 1998-2000.

A fost desemnat câștigătorul celui de-al 100-lea premiu Nobel pentru pace la Oslo.

Abiy Ahmed este recompensat „pentru eforturile sale în vederea ajungerii la pace şi în favoarea cooperării internaţionale, în special pentru iniţiativa sa determinantă vizând reglementarea conflictului frontalier cu Eritreea”

Premiul, în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (aproximativ 730.000 de lire sterline; 900.000 de dolari), va fi acordat la Oslo în decembrie.


Pub