România. Klaus Iohannis va convoca mâine partidele parlamentare pentru consultări: „Avem nevoie urgentă de un guvern”

Preşedintele României Klaus Iohannis a anunţat că va convoca vineri partidele parlamentare la prima rundă de consultări, subliniind că este nevoie urgentă de un guvern, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată în Parlament.

Foto: impact.ro

„Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine, începând cu ora 11,00, fiindcă avem nevoie urgentă de un guvern”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

„Cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este, evident, întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate. Aceasta însă nu se poate face decât dacă există un consens al formațiunilor parlamentare actuale”, a mai specificat Iohannis.

Guvernul Dăncilă a fost demis de Parlamentul român cu 238 de voturi „pentru”.

Potrivit Constituției României, guvernul demis prin moțiune de cenzură rămâne în funcție cu atribuții restrânse, până în momentul învestirii unui nou Cabinet.


Pub