Gheorghe Cojocaru: „Două procese distincte luau contururi pe malurile Nistrului trei decenii în urmă în contextul perestroikăi lui Mihail Gorbaciov. Dacă pe malul drept, cel basarabean, lua amploare o largă mișcare de emancipare națională și politică de sub tutela metropolei sovietice, pe malul stâng, dimpotrivă, era pusă în scenă o contramișcare, în scopul de a ieși de sub controlul administrativ și financiar al Chișinăului și de a rămâne în subordonarea directă a autorităților panunionale. Acești doi vectori se vor consolida tot mai mult, culminând cu confruntarea directă pe câmpul de luptă din tragicul an 1992.”
Europa Liberă: După trei decenii de căutare a independenței, e și timpul să ne dăm seama că multe din problemele prezentului își trag rădăcinile din trecutul ideologic și politic al epocii sovietice. Nu-i așa?
Gheorghe Cojocaru: „Da, în societatea modelată de regimul totalitar și autoritar sovietic, o societate care, dincolo de aparențele unei uniformități cvasitotale, era totuși destul de neuniformă. În acel mediu societal se întâlneau, se confruntau și coexistau în același timp, ca și astăzi, de altfel, predispoziții pentru o schimbare democratică, puternice nostalgii staliniste după „o mână de fier”, aspirații spre o redeșteptare națională și culturală, ca și resentimente șovine față de orice tentativă de primenire etnoculturală.
Pe malul stâng sistemul însuși nu accepta schimbarea...
Pentru tiparul societății de atunci era caracteristică o polarizare totală, punțile pentru încercarea unui compromis fiind destul de șubrede. Dacă pe malul drept al Nistrului predomina o atmosferă benefică unei reașezări de sistem, pe malul stâng sistemul însuși nu accepta schimbarea decât, cel mult, în domeniul economic.”
Europa Liberă: Și totuși, cum apare proiectul unei entități aparte în stânga Nistrului?
Gheorghe Cojocaru: „Trei decenii în urmă, la începutul lunii octombrie 1989, ca reacție la decretarea limbii de stat și trecerea la alfabetul latin la Chișinău, la întreprinderile industriale și în instituțiile din Tiraspol era luată în discuție chestiunea unei „republici autonome” locale, dar în cadrul fostei RSS Moldovenești. Această inițiativă găsea un răsunet favorabil la Bender și Râbnița. Drept bază juridică necesară demarării unui asemenea proiect a servit așa-zisa platformă a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice „Cu privire la politica națională a partidului”, care, dacă nu admitea, nici nu interzicea formarea unor noi entități autonome în perimetrul fostei URSS. Necesitatea unei noi „republici” era privită ca o garanție împotriva violării drepturilor minorităților etnice. În ciuda faptului că atunci nici nu era o lege a referendumului, populația din stânga Nistrului și de la Bender era chemată la un referendum pentru a legitima proiectul de dezmembrare a RSS Moldovenești.”
Europa Liberă: Deci, spuneați că noua „republică”, pe atunci, trebuia să fi rămas în componența RSS Moldovenești?
Gheorghe Cojocaru: „Potrivit unui proiect inițial, noua entitate, cu denumirea de „republica autonomă sovietică socialistă nistreană”, era declarată parte a fostei RSS Moldovenești. La baza entității proiectate se punea nu principiul etno-național, ci un fel de motivație geografică, pentru a asigura reușita inițiativei secesioniste. Aceasta era mai curând o mișcare tactică, care va fi uitată rapid, necesară însă pentru a mima o conformare la cadrul juridic din epocă, dar cu bătaie mai lungă. Inițiat trei decenii în urmă, proiectul „autonomiei” de la Tiraspol era în fapt o reacție în forță, supradimensionată și sfidătoare în adresa cursului spre o statalitate suverană a autorităților de la Chișinău.”
