Moldoveni cu acte false, deportați din Cehia fără niciun ban pentru munca făcută. Cel care organiza migrația ilegală a fost reținut

Un locuitor al raionului Briceni a fost reținut și pus sub învinuire de către procurorii PCCOCS, în calitate de co-autor al unui grup criminal care organiza migrația ilegală a moldovenilor în Cehia.

Foto: reporteris.ro

Timp de trei luni ale anului 2019, învinuitul a organizat migrația ilegală în Cehia pentru mai multe persoane. Grupul al cărui co-autor era le-a oferit inclusiv cărți de identitate românești, care mai târziu s-au dovedit a fi false. În pofida acestui fapt, beneficiarii au fost obligați să plătească pentru fiecare act fals câte 130 de euro. În baza acestuia, organizatorii le-au promis angajarea la muncă în statul ceh.

Însă autoritățile Cehiei i-au reținut pe imigranții originari din Moldova, pentru faptul că activau ilegal. Așa cum actele românești nu erau valide, cele ale Republicii Moldova le permiteau un termen de ședere limitat, fără dreptul la muncă. Prin urmare, aceștia au fost deportați la Chișinău, fără a-și primi salariul care le-a fost promis.

Dacă va fi găsit vinovat, învinuitul riscă o pedeapsă sub formă de amendă de până la 67.500 lei sau privare de libertate pentru un termen de până la 7 ani. O altă membră a grupului criminal organizat este cercetată în libertate, unii membri se află pe teritoriul Cehiei, iar alții urmează a fi identificați de către oamenii legii.


Pub