Femeile din Iran vor avea din nou acces pe stadioane, la meciurile de fotbal
Externe 9 octombrie 2019, 18:26 | 739

Femeile din Iran vor avea din nou acces pe stadioanele din țară, la meciurile de fotbal, după ce FIFA a amenințat cu suspendarea federația iraniană de profil.

Decizia pune capăt unei interdicții de 40 de ani, impuse de clericii musulmani, potrivit cărora femeile ar trebui protejate de gradul ridicat de „masculinitate” de pe stadioane. Imediat după anunțarea hotărârii, 3.500 de femei și-au cumpărat bilete pentru meciul dintre Iran și Cambodgia, care se va juca joi, la Teheran. Presiunile din partea FIFA au venit după ce luna trecută o tânără și-a dat foc după ce a fost prinsă pe stadion deghizată în bărbat. Fata risca șase luni de închisoare, iar după ce a recurs la teribilul gest, nu a mai putut fi salvată. 

Opinia ta contează. Comentează!