(VIDEO) Doi pui de urs panda gigant s-au născut la grădina zoologică din Washington

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mei Xiang, femela de urs panda uriaș de la grădina zoologică din Washington, a născut doi pui, sâmbătă, la interval de câteva ore, după doi ani de la nașterea lui Bao Bao, răsfățatul vizitatorilor, semnalează AFP.

Primul pui s-a născut la ora 17:34 locală (21:34 GMT), potrivit responsabililor grădinii zoologice, care, după cinci ore, au anunțat nașterea celui de-al doilea pui.

„Confirmăm că un al doilea pui s-a născut la ora 22:07 locală (02:07 GMT, duminică)”, au scris aceștia pe contul de Twitter @NationalZoo, precizând că puiul este „sănătos”.

Mei Xiang a fost inseminată în aprilie cu sperma congelată a masculului Hui Hui, un panda gigant din China. O a doua inseminare a fost făcută cu sperma unui panda gigant de la grădina zoologică din Washington. Pentru a se stabili paternitatea puilor, vor fi efectuate teste ADN, scrie Agerpres.

În luna iulie, Mei Xiang a dat semne de gestație dormind mai mult, mâncând mai puțin și petrecând mai mult timp în adăpostul ei.

Recent, un pui de urs panda gigant s-a născut la grădina zoologică din Kuala Lumpur.

Nașterile în captivitate sunt foarte rare în cazul acestei specii în pericol de extincție din care mai puțin de 2.000 de exemplare subzistă în libertate, potrivit World Wildlife Fund (WWF).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...