Tragedie fără margini în Ialomiţa: 20 de copii au rămas orfani în urma accidentului

Doliu în Ialomiţa şi în România după tragicul accident de sâmbătă dimineaţa, unde 10 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şapte au fost rănite. Cu toate acestea, victimele teribilei tragedii lasă în urmă şi 20 de copii alături de familiile lor. În comuna Munteni Buzău au fost decretate trei zile de doliu.

Foto: colaj capital.ro

Cele opt femei si soferul microbuzului erau din comuna Munteni-Buzău. Femeile lucrau la mai mai multe magazine Mega Image din Bucureşti şi făceau zilnic naveta. Localnicii spun că 20 de copii au rămas orfani în urma tragediei. În localitatea Munteni Buzău din Ialomita este o durere fără margini. Vestea tragediei a picat ca un trasnet pe ulitele satului. Nouă locanici, soferul microbuzului şi alte opt femei, și-au pierdut viața în cel mai cumplit accident produs in acest an pe soselele din România.

„Aurelia are 3 copii, cel mai mare e clasa a IV-a. Fata e clasa a II-a, iar cea mică nu e la grădiniţă. Şi Irina tot trei copii avea”, a declarat un localnic.

Angelica, o altă victimă a accidentului din Ialomita, a lăsat în urmă doi copii. Localnicii spun că femeile care au pierit făceau naveta în Capitală ca să le ofere o viață mai bună copiilor. La Bucuresti castigau mai bine decat la orice magazin din judet.

Cele opt femei decedate în urma accidentului din Sfântu Gheorghe, judeţul Ialomiţa sunt Viorica Moise, 50 de ani, Aurelia Chiriţă, 31 de ani, Frusina Mirică, 44 de ani, Gabriela Botea, 41 de ani, Eugenia Drăgulin, 51 de ani, Irina Matei, 28 de ani, Alexandra Maria Badea, 22 de ani, Lucreţia Dan, 58 de ani. Pe lângă ele a murit şi şoferul microbuzului cu care călătoreau femeile. Ştefan Cosmin avea 43 de ani.

Primăria din Munteni Buzău a decretat trei zile de doliu în memoria victimelor. În semn de omagiu, cele trei magazine în care lucrau femeile au fost închise. La intrarea în comuna Munteni Buzău dar și la biserica din localitate a fost arborată o pânză neagră.

Zece persoane au murit, iar alte şapte au fost grav rănite sâmbătă dimineaţa, într-un accident rutier produs în localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Ialomiţa. Şoferul unui TIR a pierdut controlul direcţiei, a intrat pe contrasens şi a lovit un microbuz de transport călători.


Pub