12 lucruri despre Viorel Mardare

A fost un regizor apreciat de sute de mii de oameni atât din Moldova, cât și peste hotarele ei. A fost iubit și a avut oameni dragi alături de el. Și mai mulți i-au fost alături când i-a fost mai greu. A fost un formator de opinie și nu avea păreri trase la indigo cu alți „formatori de opinie”. Cel mai probabil că nici nu-i plăcea să fie numit formator de opinie. Iubea Moldova și oamenii din sate. Putea fi cinic, dur și foarte sensibil, empatic și modest.

Pe 7 octombrie 2020, ar fi împlinit 39 de ani. De ziua lui, anul trecut, s-a adunat foarte multă lume – familia, prietenii, chiar oameni care nu au reușit să-l cunoască. Eu eram printre ultimii și m-am bucurat să-l cunosc prin istoriile care le-au împărtășit cei care l-au avut aproape și ar fi păcat să nu împărțim asta și cu voi:

1. Viorel a fost cel mai titrat membru al clubului CUC (Ce? Unde? Când?), de patru ori campion al ședințelor elitare, nimeni până în ziua de astăzi nu a reușit să-i depășească performanțele. A fost și căpitan al echipei facultății de jurnalism, „Kapra”, una dintre cele mai titrate ale Clubului.

2. A fost pasionat de istoria artelor și simbolism.

3. Tatăl său, Constantin Mardare, a murit pe 7 octombrie 2017, chiar de ziua lui Viorel. Familia a decis să-i spună că a murit pe 8 octombrie. „Tata a așteptat tacticos…”, astfel începea postarea în care Viorel anunța plecarea părintelui său. Viorel Mardare a murit pe 9 martie 2019, în ajunul zilei de naștere a tatălui său.

4. Era petrecăreț. Iubea vinul și berea. Cânta nu foarte bine, dar tare din suflet, muzică populară, iniția discuții despre stereotipuri, cultură, probleme sociale și de identitate națională.

5. Viorel Mardare citea foarte mult și privea filmele celor mai buni regizori ai lumii. La 20 ani era pasionat de autori precum Z. Freud, F. Nietzsche , E. Cioran, G. Garcia Marquez, F. Kafka etc. Îi plăceau filmele lui A. Tarkovsky, știa regizori japonezi, iar unul din filmele lui preferate a fost Kin-Dza-Dza, de unde s-a inspirat pentru celebrul spot „Fă ca noi, economisește energia!”.

6. Deși unii colegi l-au caracterizat ca fiind absolut neorganizat, întrucât întârzia mereu cu scenariile, textele etc., avea o capacitate extraordinară să mobilizeze întreaga echipă și să realizeze în termenii propuși spoturi peste capacitatea obișnuită.

7. Era foarte curajos și avea un umor extraordinar. Sergiu Cibotaru, prietenul său, coleg din clubul de dezbateri, autorul binecunoscutei piese „Troleibuzul 25”, a povestit o situație amuzantă când, într-o confruntare cu un tip voluminos și puternic, discuția urma să evolueze în bătaie și toți au dat în retragere. Viorel, nici pe departe cel mai puternic reprezentant al găștii, a făcut un pas înainte, a ridicat „pumnișorul lui firav” și a spus: „Uite, vezi pumnul acesta? Vezi… aceste două oase de la pumn (două din mijloc), cum ies așa bine în evidență?… Apoi eu nu mă bat. Pentru că pentru mine bat alții!”. Situația s-a rezolvat cu râsete.

8. Deși absenta foarte mult de la orele de facultate (Jurnalism) și lua după el mai mulți colegi, avea 10 pe linie.

9. A fost binecunoscut pentru spoturile sale și comediile sale de scurtmetraj, însă visul cel mare a fost să facă un film dramatic, atât de dramatic, încât să plângă toți.

10. Îi plăceau carnetele, pixurile, ceasurile, parfumurile și… femeile. Îi plăcea să descopere frumusețea femeilor în toată diversitatea ei, a avut multe experiențe, dar a avut și trei mari iubiri.

11. Era extrem de curat, pedant și meticulos.

12. În studenție povestea deseori despre două scenarii de viață. Primul, că va ajunge un artist ratat, nerecunoscut și bețiv, iar al doilea …că va muri la 37 de ani.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.