Justiția națională vs cea din alte state
Social 8 octombrie 2019, 23:04 | 950

Numarul judecatorilor din Republica Moldova este sub media europeana, in schimb cel al procurorilor il depaseste. Asta arata un studiu intocmit de Centrul de Resurse Juridice. Potrivit aceluiasi raport, justitia in instantele nationale s-ar face cu viteza luminii, iar calitatea ar lasa de dorit. In schimb, stam bine la capitolul salarii. In ultimii ani, grosul majorarii bugetare alocate justitiei a fost canalizat pentru cresterea lefurilor judecatorilor si procurorilor, a spus presedintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vlad Gribincea.

Autorii au spus că analiza a fost efectuată în baza datelor statistice din Republica Moldova și din 45 de state membre ale Consiliului Europei. Potrivit președintelui Centrului de Resurse Juridice, deși salariile au fost majorate esențial, în 2018 judecătorii și procurorii la început de carieră în Republica Moldova primeau de trei ori mai puțin decât salariul mediu din țările europene. Doar că, în raport cu leafa medie pe țară, cea a judecătorilor și procurorilor de la noi este aproape de media țărilor Consiliului Europei.

Și salariile procurorilor au fost analizate prin aceeași perspectivă. Cei din țara noastră sunt remunerați mai bine decât colegii lor din Ucraina și Azerbaidjan, dar de cinci ori mai prost decât în Germania. Potrivit CRJM, angajații Procuraturii Generale au ridicat în anul 2018 un salariu mediu de 15.435 de euro sau aproape 300 de mii de lei, dublu față de situația din anul 2016.

Un alt detaliu relevant este numărul judecătorilor, spun autorii studiului, dar și cel al dosarelor care le revin acestora. De asemenea, raportul atestă că, în medie, cauzele în Republica Moldova sunt examinate de aproape trei ori mai rapid decât în țările membre ale Consiliului Europei. Detalii despre acest subiect, dar și ce spun procurorii și judecătorii despre salariile lor, aflați duminică, începând cu ora 19, în cadrul emisiunii „Patrula Jurnal TV”. 

Opinia ta contează. Comentează!