image
Sursa foto: captură video

„O să pun mâna pe o curelușă! Vrei să-ți dau cu bastonul în cap?” Cum sunt „educați” elevii de la un liceu din capitală

Scene greu de imaginat la un liceu privat din capitală. O profesoară a fost înregistrată în timp ce striga la elevi, îi agresează fizic şi îi înjura în ultimul hal.

„Darian să-ți dau cu bastonul în cap?”, „Mama mi-a zis ca dacă nu înțelegi din cuvânt îmi permite să-ți dau pantalonii jos și să pun mâna pe o curelușă sau pe o vărguță”, „Mă apropii de tine și te zgâlțâi că vei intra în dulapul cela”, „Ce-mi nirlăiți, aista-i șantaj moral” sunt doar câteva din „discuțiile” înregistrate cu ajutorul unui smartwatch.

Înregistrarea audio a fost făcută publică de părinții unui copil, care recent a fost înscris la această școală.

„Copilul meu cel mai mare deja de o lună merge la școală. În această lună a dispărut entuziasmul din primele zile ale lui Andrei și au apărut schimbări în comportament. La cină obișnuim ca fiecare membru al familiei să povestească cum a petrecut ziua. Andrei ne-a povestit câteva situații din clasă care ne-a pus în gardă. Discutând cu alți părinți ai copiilor din clasa lui Andrei am ajuns la concluzia că și ceilalți părinți au observat aceleași schimbări la copii lor. Despre ce vorbesc? frica copiilor de a se prezenta la ore, irascibilitate la primirea unor observații, anxietate, coșmaruri nocturne, limbaj indecent, ce nu era prezent în vocabularul copiilor și alte devieri comportamentale. Am montat câteva secvențe să prezentăm situația generală”, a scris pe Facebook părintele care a făcut public cazul.

Urmează secvențe care vă pot afecta emoțional.

Acum părinții spun că vor înainta o petiție la Ministerul Educației și cer demisia profesoarei din înregistrare.

„Vom merge la administrația liceului și vom depune o cerere colectivă în care vom solicita ca învățătoarea să fie demisă, copiilor să li se ofere un alt învățător, iar mai târziu vom depune o petiție la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în care vom cere ca acestei învățătoare să i se retragă dreptul de a mai preda copiilor de vârstă gimnazială”, a conchis aceasta.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: