Vladimir Putin a împlinit 67 de ani. Igor Dodon l-a felicitat cu ocazia zilei de naștere

Igor Dodon l-a felicitat pe președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cu ocazia zilei de naștere. Îi urez sănătate, mulți ani fructuoși și multe succese spre binele Rusiei.

Foto: Facebook/ Igor Dodon

„Îi urez sănătate, mulți ani fructuoși și multe succese spre binele Rusiei.

Am convingerea că experiența, energia și puterea dlui Putin vor fi direcționate în continuare spre atingerea unor obiective înalte de dezvoltare și modernizare a țării, sporirea bunăstării cetățenilor ruși, intensificarea rolului Rusiei pe arena internațională.

Profitînd de această plăcută ocazie, reiterez disponibilitatea de a continua realizarea în comun a agendei bilaterale încărcate și îmi exprim încrederea că relațiile moldo-ruse se vor consolida și se vor dezvolta în spiritul parteneriatului tradițional și al respectului reciproc în beneficiul statelor și popoarelor noastre”, a scris Igor Dodon.

Vladimir Putin a împlinit 67 de ani. Putin se află la cârma Rusiei din anul 2000, fiind la al patrulea mandat de președinte.


Pub