Raportul privind aeroportul, votat
Social 4 octombrie 2019, 20:36 | 1299

”Dupa devalizarea Bancii de Economii, concesionarea Aeroportului este a doua mare frauda, la care statul n-a intervenit in niciun fel”. Declaratia a fost facuta de catre presedintele Comisiei parlamentare de ancheta Igor Munteanu, care a prezentat astazi raportul final privind modul in care a fost concesionat Aeroportul International Chisinau. Munteanu a lansat o serie de recomandari catre institutiile-cheie ale statului.

Raportul are aproape 40 de pagini și relevă pas cu pas neregulile identificate la concesionarea aeroportului. Președintele comisiei de anchetă Igor Munteanu spune că așa-numitul concurs de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău a fost viciat din start. De exemplu, nu există nicio conformare a faptului că invitațiile de participare la concurs, expediate de Agenția Proprietății Publice, au ajuns vreodată la destinatari. Mai mult de atât. Câștigătorii concursului de concesionare se aflau într-o situație financiară mai proastă decât Aeroportul din Chișinău.

Fracțiunea Partidului Șor a anunțat că nu va susține aprobarea raportului prezentat de Igor Munteanu.

Și deputatul PD Sergiu Sârbu s-a arătat nemulțumit de informațiile din raport.

Raportul Comisiei de anchetă a fost aprobat cu votul deputaților din blocul ACUM și PSRM. Potrivit hotărârii Parlamentului, Guvernul va evalua posibilitatea înaintării unei acțiuni în instanțele naționale privind declararea nulității contractului de concesiune a Aeroportului, respectiv, de aplicare a măsurilor de sechestru asupra întregului patrimoniu al statului gestionat de Avia Invest SRL, dar și asupra patrimoniului acesteia. Totodată, Parlamentul solicită Guvernului să prezinte o sesizare penală pentru verificarea și cercetarea acțiunilor și inacțiunilor membrilor Comisiei de monitorizare a concesionării aeroportului pe parcursul anilor 2013-2019. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie