Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
03.10.2019

Administratorul de insolvabilitate al unei întreprinderi din Taraclia, reţinut de CNA şi PA pentru o mită de 450 000 de lei

Ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurorii anticorupţie l-au reţinut pe administratorul de insolvabilitate al unei întreprinderi din Taraclia într-un dosar de corupţie. Bărbatul este suspectat că ar fi pretins de la un agent economic 450 000 de lei mită pentru a-i vinde la un preţ mai mic întreprinderea, aflată în proces de insolvabilitate.

Mai exact, administratorul de insolvabilitate ar fi încercat de mai multe ori să scoată la licitaţie bunurile întreprinderii, în valoare de peste 1 milion de lei, dar nu ar fi reuşit să le vândă. Recent, un agent economic a propus preţul cerut însă, la momentul achitării banilor, administratorul de insolvabilitate ar fi venit cu unele condiţionări.

Potrivit materialelor cauzei, administratorul de insolvabilitate i-ar fi cerut cumpărătorului să transfere 600 000 de lei pe contul întreprinderii, 250 000 de lei să-i dea personal în numerar, iar alte 200 000 de lei să le pună pe contul unei companii pe care acesta ar fi gestionat-o prin terţi. Respectiv, sumă pretinsă ilicit de bănuit a constituit 450 000 de lei.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324 cod penal - corupere pasivă, în cadrul dosarului fiind dispuse un şir de acţiuni procesual-penale, inclusiv transmiterea banilor sub controlul CNA şi al procurorilor. Zilele curente, a fost transmisă, sub control, o tranşă în mărime de 50 000 de lei, iar astăzi, în urma percheziţiilor, administratorul de insolvabilitate a fost reţinut. Acţiunile de urmărire penală au avut loc în această dimineaţă la domiciliul bănuitului, în unul din căminele Universităţii Agrare, unde acesta activează şi în calitate de lector universitar.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată, anunță Procuratura Generală.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus