Doi minori au fost reținuți pentru jaf. Opreau copii în stradă și le luau telefoanele

Doi minori de 14 și, respectiv, 15 ani, au fost reținuți de polițiști pentru că ar fi jefuit alți 3 minori în capitală. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 7 ani.

Primul caz a avut loc pe data de 30 august, pe str. M.Costin din sectorul Râșcani,. Suspecții au deposedat un minor în vârstă de 12 ani de telefonul mobil în valoare de 2.000 de lei. Oamenii legii au fost alertați de părinții copilului.

Al doilea caz a fost înregistrat pe data de 10 septembrie pe aceeași stradă. De această dată, suspecții au sustras de la un minor de 14 ani telefonul în valoare de 3.000 de lei și au fugit într-o direcție necunoscută.

Al treilea caz a fost înregistrat pe data de 13 septembrie, pe str. Calea Orheiului. Cei doi au furat de la un alt minor de 12 ani telefonul în valoare de 7.000 de lei.

Suspecții au fost identificați și reținuți, fiind escortați la inspectoratul de poliție. Ei și-au recunoscut vina și au relatat că au vândut telefoanele furate, iar banii i-au cheltuit. Cei doi au mai fost cercetați penal anterior, pentru infracțiuni similare.


Pub