Igor Dodon: Doi candidați de la Curtea Constituțională s-au înaintat pe criterii politice

Igor Dodon a declarat că înaintarea a doi candidați la funcția de judecători ai Curții Constituționale (CC) a fost făcută pe criterii politice, la inițiativa partenerilor. Aceasta afirmație a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la Televiziunea N4, moderată de Gheorghe Gonța.

Foto: UNIMEDIA

Întrebat de Gheorghe Gonța asupra căror instituții Partidul Socialiștilor deține puterea, Igor Dodon a menționat că „Partidul Socialiștilor a delegat politic două persoane în guvern și gata și încă o persoană la CC, trebuie să recunosc. Atunci când s-a luat decizia ca cele două locuri pentru CC ca doi judecători să fie înaintați politic, la ceea ce eu am fost împotrivă și stăteam împreună cu colegii de coaliție. Eu am spus că nu-i corect, haideți să votăm la CC judecători pe cei care au câștigat concursul. Cu ce suntem noi mai buni? Facem concurs, câștigă cei care nu le place nu știu cui. Eu cred că partenerii care au insistat, nu socialiștii au insistat pe formatul criteriei politice. Ei au spus „hai politic să înaintăm”, eu le-am spus că nu-i corect. Vă place vouă sau nu de Eșanu, de Grosu, nici mie nu-mi place poate, dar dacă oamenii au câștigat, hai să-i numim și să mergem înainte, că o să arate urât. Și arată urât”


Pub