Profesorul Emil Ceban este noul rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie
Social 3 octombrie 2019, 18:09 | 1525

Emil Ceban este noul rector ales al Universității de Stat de Medicină și Farmacie. La concurs s-au înscris șapte candidați. Profesorul Emil Ceban a obținut mandatul pentru următorii 5 ani, fiind votat de 541 de electori ce constituie peste 60 la sută din numărul total al participanților la procesul de alegere.

În ultimii 20 de ani, funcția de rector al universității a fost deținută de către academicianul Ion Ababii. În cel mult trei luni, Ministerul Sănătății trebuie să-l confirme în funcție pe Emil Ceban. Până atunci, Ababii va continua să fie rector. Ulterior, Senatul universității urmează să aleagă președintele instituției, funcție nouă, introdusă anul acesta în "Carta universității". După criteriile indicate în document, compatibil cu această funcţie ar fi doar Ion Ababii. Potrivit Serviciului de presă al USMF, preşedintele îi va fi de ajutor noului rector, având o experienţă vastă. 

Opinia ta contează. Comentează!