Trimite e-mail | Printeaza
Economie
02.10.2019

Executivul a stabilit programul audiență a populației în toate autoritățile publice

Executivul a stabilit programul audiență a populației în toate autoritățile publice

Proiectul precizează și mecanismul de monitorizare a rezultatelor  examinării  petițiilor  prin obligativitatea prezentării Guvernului unui raport anual. În context, cetățenii vor putea fi primiți în audiență de către Prim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și conducători ai altor autorități administrative centrale, de către secretarii generali și secretarii generali adjuncți ai Guvernului, secretarii generali ai ministerelor, secretarii de stat și conducătorii altor autorități administrative centrale sau  subdiviziunilor structurale, în a treia zi de vineri a lunii, conform programului de lucru.

Totodată, audiența populației, de către autoritățile publice va fi organizată nu doar pentru cetățenii  moldoveni,  dar  și  pentru  alte  categorii  de  persoane  care  locuiesc  pe  teritoriul Republicii Moldova, precum cetățenii străini sau apatrizii. ,,Cetățenii au foarte multe probleme și o să aibă foarte multe probleme atât timp cât acest stat nu o să înceapă să funcționeze la toate nivelurile, cât fiecare instituție nu o să-și facă treaba.

De aceea, cu mare responsabilitate îi ascultăm pe cetățeni și cu la fel de mare responsabilitate ne asigurăm că instituțiile statului la toate nivelurile încep să funcționeze. Pentru că foarte multe din problemele cetățenilor trebuie să se rezolve până a ajunge la ministru sau Prim-ministru, dacă statul ar fi unul funcțional”, a precizat premierul Maia Sandu.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus