Percheziții în casa și oficiul unui manager al unei companii de asigurări din Cahul. Oamenii legii au depistat mai multe acte falsificate

O carte de identitate românească, ce avea semne clare de falsificare, dar și alte acte în original și copii, eliberate pe numele diferitor persoane, au fost depistate și confiscate de polițiștii de frontieră în cadrul unor percheziții la domiciuliul și în oficiul unui manager al unei companii de asigurări din orașul Cahul.

Foto: border.gov.md

Femeia, în vârstă de 30 de ani, este suspectată că ar confecționa, folosi și vinde documente oficiale false. La sfârșitul săptămânii trecute, ofițerii de investigații și cei de urmărire penală din Direcția regională SUD a IGPF au efectuat percheziții la domiciliul acesteia, în oficiul în care activează, precum și în automobilul de serviciu.

Oamenii legii au depistat mai multe documente, în original și copii, acte românești (buletine de identitate, permise de conducere, procuri ș.a.) ce aparțin diferitor persoane, precum și diverși purtători materiali de informații.

Poliția de Frontieră investighează cazul, pentru a identifica și alte persoane implicate, iar suspecta este cercetată penal, în baza art. 361 al Codului Penal.


Pub