(video) Maia Sandu, despre Adunarea Generală a Judecătorilor: „Nu s-a ținut cont nici de prezența generală pentru a lua decizii”

Prim-ministra Maia Sandu spune că adunarea Judecătorilor de săptămâna trecută ar încălca mai multe prevederi legale. Declarațiile au fost făcute în urma ședinței Guvernului de astăzi.

„Este dreptul și responsabilitatea judecătorilor să își aleagă membrii CSM, dar aceste decizii cu privire la demisii, cu privire la numirea altor membri, trebuie să fie strict în cadrul legal. Au fost exprimate mai multe îngrijorări, inclusiv din partea partenerilor internaționali cu privire la acea adunare generală a luat niște decizii fără să respecte procedura. Nu s-a ținut cont nici de prezența generală pentru a lua decizii.

S-a încălcat alte prevederi privind cadrul normativ, ori asta este inacceptabil, pentru că noi avem nevoie de judecători, care stau la straja legii și nu judecători, care încălcă legile. Orice intenție de a obstrucționa reforma și prin lucrurile care s-au întâmplat luna trecută, putem să întrezărim niște intenții din partea unor judecători, care se simt cu musca pe căciulă, să tergiverseze reformele, toate aceste intenții nu ne vor opri din calea noastră de a reforma justiția”, a declarat Sandu.

UNIMEDIA precizează că pe 27 septembrie a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor, unde s-a luat decizia ca mandatele membrilor CSM să fie ridicate.

Totodată, s-a decis ca la data de 25 octombrie, ora 10:00, să se convoace Adunarea Generală Extraordineară a Judecătorilor cu privire la alegerea noilor membri permanenți și membril supleanți ai CSM. De asemenea, până la alegerea noului președinte al CSM, atribuțiile vor fi asigurate de Ion Postu, membru al CSM desemnat din partea societății civile.

Ieri, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut Asociației Judecătorilor din RM să prezinte actele în original, în urma Adunării Generale a Judecătorilor.


Pub