Image-Description
Ministra Nemerenco reacționează la un caz revoltător dintr-un orfelinat din Chișinău, raportat pe Facebook
Social 2 octombrie 2019, 12:06 | 2316

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță că o echipă de specialiști de la Direcția pentru protecția drepturilor copilului a fost trimisă la casa de copii a Mănăstirii Hâncu „Preafericitul Iosif”, de pe strada „Onisifor Ghibu” din capitală, după ce pe rețelele de socializare a apărut o postare în care se menționează că într-un orfelinat din sectorul Buiucani copiii ar fi „batjocoriți în ultimul hal”.

Ulterior, autoarea postării a menționat că instituția în care se află copiii este din cartierul Telecentru, iar ministra Ala Nemerenco a precizat într-o postare pe Facebook că echipa va merge și acolo.

Autoarea postării spune că a aflat despre situația din instituția rezidențială de la o cunoștință care a încercat să se angajeze acolo în calitate de dădaca și a lucrat doar o zi. „Dar ce a văzut acolo a marcat-o total. Persoana aceasta este o femeie mai în vârstă, de la țară, și îi este frică să denunțe cuiva ce a văzut acolo. Deci, dădacele îi bat pe copilași toată ziua cu capul de masă și de ce nimeresc. Ore în șir îi țin închiși în veceu pe oliță și nu le dă voie să se scoale. Au fundul vânăt de ore state pe oliță. Îi spală ca pe niște cârpe cu capul sub apă cu spumă în guriță, în ochi. Ei sărmanii plâng și ele urlă la ei și îi bagă cu capul în apă. Educatoarele îi bat și îi înjură în ultimul hal și ei plâng continuu. Și ele mai rău urlă la copii”, menționează autoarea postării.

Ca urmare, ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Ala Nemerenco, a venit cu o reacție.

„Cu referire la informația apărută în spațiul public despre orfelinatul nr.13 copii din Chișinău – echipa de specialiști de la Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului Chișinău, care include și psihologi pentru a discuta cu copiii, este plecată la fața locului. Rezultatele controlului vor fi făcute publice”, anunță ministra.

Ceva mai târziu, ea a precizat că în oraș nu există un orfelinat nr.13.

„Pe str. Onisifor Ghibu se afla casa de copii a mănăstirii Hâncu „Preafericitul Iosif„ care nu are copii de vârsta atât de mică cum este descris de autoarea postării. Oricum, echipa e la fața locului”, a scris Ala Nemerenco. După ce autoarea postării a venit cu precizarea că instituția este la Telecentru, ministrul a scris că echipa va merge și la casa auxiliară de copii din strada Lomonosov.

Și pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brânzaniuc, a reacționat, afirmând că instituția din sectorul Buiucani a fost inspectată de angajații Direcției pentru protecția drepturilor copilului de sector, psihologi și reprezentanții Direcției de poliție Chișinău. El menționează că a vorbit cu mama celei care a făcut postarea respectivă și ar fi vorba despre un orfelinat din sectorul Centru.

„Vom continua să verificăm cele relatate în postarea respectivă. Este clar că sunt anumite inexactități în această situație. Sau e vorba de un alt orfelinat, din alt sector, sau altceva”, spune pretorul, citat de IPN.

Opinia ta contează. Comentează!