Mii de euro pentru „rezolvarea” unui caz
Social 2 octombrie 2019, 21:57 | 1926

Ar fi cerut si primit zece mii de euro, pentru a influenta ancheta intr-o cauza penala privind comiterea unui viol. Despre ce este vorba, aflati din urmatorul grupaj de stiri.

În schimbul a zece mii de euro, trei indivizi urmau să convingă victima să-și retragă plângerea. Aceștia s-au angajat să exercite influență asupra unor angajați din cadrul Inspectoratului General al Poliției, astfel încât să adopte o hotărâre favorabilă pentru făptaș. Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție au efectuat o serie de percheziții la domiciliile bănuiților, de unde au fost ridicate sumele de bani și alte probe concludente. Suspecții riscă până la 10 ani de închisoare.

Un tânăr de 23 de ani a murit la spital după ce a fost bătut de către amicul său, la beție. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Strășeni, Silvia Vetcu, victima a mers duminică în satul Saca, la prietenul său, un bărbat de 29 de ani. Acolo au băut împreună cu alți amici, dar între victimă și un alt musafir, un bărbat de 44 ani, s-ar fi iscat un conflict, care s-a terminat cu o bătaie. La fața locului a sosit o ambulanță și un echipaj al poliției, dar bărbații au respins ajutorul medical și au refuzat să depună plângeri. Peste puțin timp, victima a solicitat intervenția medicilor, fiind transportat la Spitalul raional Strașeni, iar apoi - la Institutul de Neurologie, unde a decedat. Poliția a inițiat un proces penal.

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din raionul Cahul a murit după ce s-a intoxicat cu bioxid de carbon. Bărbatul a fost găsit de soția lui în beci, unde a intrat să verifice procesul de fermentare a vinului. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în anul curent, din cauza intoxicării cu bioxid de carbon au murit trei persoane. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie