Cel mai de temut „ucigaș” din Moldova! Peste 21.000 de oameni au murit de boli cardiovasculare, în doar jumătate de an

Pe primul loc printre cauzele de deces în Republica Moldova se plasează bolile cardiovasculare. Doar în prima jumătate de an, din cauza afecţiunilor aparatului circulator, în țara noastră au murit 21.603 persoane.

Foto: bservatordetimis.ro

Pe parcursul anului 2019, de cardiopatie ischemică au decedat peste 11.000 de oameni, iar de boli cerebro-vasculare – peste 5.000 de persoane. Infarctul miocardic acut a răpus aproape 2.000 de vieți, iar cardiopatia hipertensivă – peste 2.000.

Bolile cardiovasculare, inclusiv bolile de inimă și accidentul vascular cerebral (AVC), sunt principala cauză a morții nu doar în țara noastră(58% din toate decesele), dar și în lume - 17,9 milioane de vieți anual. Se estimează că până în anul 2030, această cifra va atinge 23 de milioane de vieți curmate.

Bolile cardiovasculare reprezintă, astăzi, cel mai mare și mai de temut ucigaș din lume. Făcând doar câteva modificări minore în viața noastră, putem reduce riscul de boli cardiovasculare și accident vascular cerebral, precum și îmbunătăți calitatea vieții, astfel promovând un bun exemplu pentru generațiile viitoare.

Ziua Mondială a Inimii, sărbătorită anual pe 29 septembrie, întruchipează o campanie globală în care cardiologii, chirurgii cardiovasculari, medicii de familie, pacienții și familiile lor, instituțiile de învățământ, precum și întreaga societate pot lua parte la organizarea activităților, care vizează promovarea unei sănătăți cardiovasculare mai bune.


Pub