Cauciucul unui avion a explodat în zbor, avariind aripa. 76 de pasageri se aflau la bord

O aeronavă a companiei Qantas Airways s fost nevoită să se întoarcă pe aeroportul Brisbane la puțin timp după decolare, după ce a explodat un cauciuc în zbor, scrie stirileprotv.ro.

Foto: https://skytraxratings.com

Avionul zbura pe ruta Brisbane-Mackay, în Australia, când unul dintre cauciucurile umplute cu nitrogen a explodat, avariind una dintre aripi, relatează CNN.

Aeronava a fost nevoită să ardă combustibil și să zboare în cerc timp de o oră și jumătate înainte să se poată întoarce pe aeroportul din Brisbane. Toți cei 76 de pasageri de la bord au fost în siguranță.

Pasagerii au transmis că au auzit o bubuitură puternică, apoi pilotul a anunțat că un cauciuc a explodat.

Un operator de pe pistă a spus că a văzut „cauciuc pe toată partea stângă” și că a găsit „o bucată mare” de cauciuc tăiat.

Pasagerii și-au continuat deplasarea cu o altă aeronavă și au ajuns la destinație duminică.

Qantas Airways a transmis că nu a fost o aterizare de urgență și că investighează explozia.


Pub