Maia Sandu, despre accidentul groaznic de la Buiucani: „Am dispus convocarea unei ședințe de urgență, astăzi, la MAI pentru a clarifica circumstanțele producerii accidentului”

Prim-ministra Maia Sandu a venit cu un comentariu pe marginea accidentului groaznic ce s-a produs astăzi, 30 septembrie, pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani, unde 20 de persoane au fost traumatizate, o persoană a decedat, iar alta a fost spitalizată în stare gravă.

Foto: UNIMEDIA

În acest sens, Maia Sandu a menționat că a dispus convocarea unei ședințe de urgență, astăzi, la Ministerul Afacerilor Interne pentru a clarifica circumstanțele producerii accidentului.

„Sunt profund îndurerată și îmi exprim condoleanțele pentru familiile și prietenii victimelor acestui accident. Suntem cu gândul la persoanele grav rănite, care luptă în aceste clipe pentru propria viață, alături de medicii de la urgență.

Moldova e o țară în care riscul de accident e mult prea mare. Șoferi care încalcă regulile grav și pun viața altora în pericol evită pedeapsa și retragerea dreptului de a conduce, folosindu-se de corupția din sistemul de justiție”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de facebook.

Maia Sandu / Sursa:Maia Sandu/facebook

Potrivit poliției, cauza preliminară a accidentului din sectorul Buiucani este viteza și traversarea intersecției la culoarea interzisă.

La moment se desfășoară acțiuni de documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.


Pub