India: Peste 50 de decese în 24 de ore, cauzate de ploile musonice

Bilanţul în urma ploilor torenţiale din nordul Indiei a crescut la 120 de morţi, 50 dintre decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore, au anunţat oficialii citaţi de DPA, transmite Agerpres.

Foto: https://indianexpress.com

Ploile musonice, însoţite de furtuni şi fulgere, au afectat începând de joi zone vaste din statele Uttar Pradesh şi Bihar. Cantităţile însemnate de precipitaţii care au căzut fără încetare au condus la prăbuşirea mai multor copaci şi stâlpi de electricitate, dar şi a numeroase acoperişuri şi structuri provizorii, transmite aceeași sursă.

Oficiali din cadrul departamentului pentru gestionarea situaţiilor de dezastru din Uttar Pradesh au anunţat că 49 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor incidente asociate ploilor, pe lângă cele 64 decese raportate începând de joi.

„Situaţia este sumbră în districtele estice, iar ploile nu încetează. Decesele au fost provocate de prăbuşirea unor case, de fulgere, înec şi muşcături de şerpi", a declarat prin telefon pentru DPA Ashutosh, un oficial care are un singur nume.

Postul NDTV a relatat că ploile torenţiale au provocat moartea a şapte persoane în statul vecin Bihar.

Numeroase locuinţe, dar şi spitale, au fost inundate în urma ploilor torenţiale care au perturbat viaţa de zi cu zi a locuitorilor.

Prognozele meteorologice nu sunt îmbucurătoare, ploile urmând să continue şi luni.

Sezonul musonic din India, ce are loc între iunie şi începutul lunii octombrie, aduce adeseori cu sine precipitaţii abundente, care provoacă decese şi pagube materiale importante.

Peste 1.600 de oameni au murit în India în acest an în incidente asociate ploilor în perioada 1 iunie - 24 septembrie, potrivit Ministerului de Interne indian.


Pub