Simona Halep s-a calificat în turul secund al turneului Premier Mandatory din Beijing

Simona Halep (6 WTA) s-a calificat în turul secund al turneului Premier Mandatory din Beijing (China), duminică dimineața, după ce a trecut de suedeza Rebecca Peterson (53 WTA), scor 6-1, 6-1. Meciul a fost transmis de Digi Sport 2. Turneul Premier Mandatory de la Beijing, dotat cu premii totale în valoare de 8.285.274 de dolari, se desfăşoară în perioada 28 septembie – 6 octombrie, transmite Digi24,

Foto: https://www.digi24.ro

În etapa următoare, Simona Halep o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (39 WTA), care a învins-o pe americanca Bernarda Peta (81 WTA) în trei seturi, 5-7, 6-2, 6-4. Partida va avea loc marți dimineața.

Simona Halep şi Ekaterina Alexandrova s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA , în acest an, în turul doi al turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, când românca s-a impus destul de greu, cu scorul 3-6, 7-5, 6-4.

Halep a revenit pe teren la patru zile după abandonul în optimile de finală ale turneului de la Wuhan și a obținut o victorie clară contra lui Peterson. Deși nu a părut la capacitate maximă, românca a câștigat fără emoții duelul cu suedeza, profitând și de numeroasele greșeli ale adversarei.

Primul set s-a încheiat după 29 de minute, Halep câștigând de trei ori pe serviciul lui Peterson și cedând un singur game. Setul secund s-a disputat într-o manieră similară, cu sportiva din Constanța la conducerea jocului, relatează Mediafax.

Cel mai lung game a avut loc la scorul de 3-1 pentru Halep, când Peterson a avut două șanse de a face break, nefructificate însă. Jocul s-a încheiat după o oră și 12 minute.


Pub