Alexandru Tănase, despre Adunarea Generală a Judecătorilor: Nu există nicio diferență între cele două clanuri rivale formate în justiție, ambele sunt la fel de toxice

Fostul președinte al Curții Constituționale Alexandru Tănase critică decizia Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor de a retrage mandatele a șase membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, dar nu le ia apărarea nici ultimilor șase, în frunte cu președintele consiliului, Dorel Musteață. Potrivit lui, componența de până ieri a CSM trebuia să demisioneze in corpore încă în iunie, dar din cu totul din alte motive decât cele din care a fost demisă.

Foto: UNIMEDIA

„După „Marea Revoluție Antioligarhică din Iunie” , justiția a rămas „бесхозная” (fără de stăpân). O parte din cei care „au ținut statul in captivitate” au decis să dreagă busuiocul și să treacă de partea revoluționarilor. Astfel, Dorel Musteață și ortacii lui au devenit „pionieri ai schimbărilor din justiție”, ajungând să fie apărați de însăși premierul Maia Sandu! Cealaltă tabără, care luptă cu Musteață, brusc și-au amintit despre valorile statului de drept!”, scrie Alexandru Tănase pe pagina sa de Facebook.

Potrivit fostului președinte al CC, „nu există nicio diferență între cele două clanuri rivale din interiorul sistemului judecătoresc”: „Ambele sunt în egală măsură de toxice pentru justiție și urmăresc doar propriile interese. Faptul că unul din clanuri a trecut de partea puterii nu-l face nici mai moral și nu-i schimbă esența. Cei care au trecut de partea puterii, urmăresc un singur scop: să-și mai „prelungească contractul” încă pentru un ciclu electoral. Justițiabilii nu au nimic de câștigat pe seama schimbării grupării lui Ion Druță cu gruparea lui Dorel Musteață. Faptul ca gruparea condusă de Musteata și-a găsit o nouă „umbrelă” în persoana noii puteri, n-o face cu nimic mai morală. Utilă - da, dar morală nu. Chiar dacă trebuie dat acceptul pentru urmărirea penală a unor judecători aceasta trebuie să o facă un CSM independent, care nu este venerabil în fața puterii și care poate spune NU atunci când este cazul”.

„În situația când această componență a CSM se face vinovată de „ținerea în captivitate a statului” (cel puțin așa rezultă din declarația Parlamentului din iunie a.c.), ei nu au cum să ia decizii independente și vor valida toate abuzurile, altfel mâine procurorul va veni și după ei, la fel cum a venit după Ion Druță”, a conchis Alexandru Tănase.

Mai mult decât atât, fostul magistrat susține că a discutat cu mai mulți judecători simpli, care vor un singur lucru: „să scape și de cei care îi amenință cu art. 307 CP, dar și de cei care îi forțau să meargă la adunare. Ei vor sa fie lăsați să judece liber și fără presiuni cauzele pe care le au în gestiune și să dea decizii conform legii și intimii lor convingeri”.

Alexandru Tănase / Sursa:captură foto
Alexandru Tănase / Sursa:captură foto
Alexandru Tănase / Sursa:captură foto
Alexandru Tănase / Sursa:captură foto

Reamintim că ieri, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor, șase membri permanenți și membri supleanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, printre care și președintele CSM, Dorel Musteață, au fost lipsiți de mandate. Ulterior, Maia Sandu a declarat că Adunarea Judecătorilor „s-a desfășurat cu încălcarea flagrantă a procedurii, a avut loc în lipsa cvorumului prevăzut în mod imperativ de lege și prin nesocotirea temeiurilor legale de retragere a mandatului membrilor CSM. Ca urmare, toate așa numitele decizii nu au efecte juridice și nu pot fi luate în serios”.


Pub