Momentul în care Istanbulul a fost lovit de cutremur: Opt persoane, rănite în urma seismului de 5.8 grade // VIDEO
Cutremurul cu magnitudinea de 5,7 grade, produs joi în Istanbul, a provocat rănirea a opt persoane şi deteriorarea a două moschei, comform bilanţului daunelor, relateză site-ul agenţiei Reuters.
Seismul, al cărui epicentru s-a aflat la aproximativ 70 de kilometri vest de Istanbul, în Marea Marmara, la o adâncime de 12,6 kilometri, nu a provocat daune majore, conform aprecierilor realizate de autorităţile locale, scrie mediafax.ro.
Bilanţul zilei constă într-un număr de opt persoane uşor rănite, un mare număr de persoane evacuate în perioada cutremurului şi două moschei deteriorate.
„În pofida faptului că acest cutremur a avut o magnitudine ce poate fi considerată una serioasă, nu am primit, până în prezent, noutăţi tragice, ci doar daune minore”, a declarat preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, în cadrul unei conferinţe de presă.
comentarii: