Inspectorul care a salvat locatarii blocului prăbușit în Otaci a primit Diploma de Onoare a Guvernului

Igor Bordian, Inspectorul Agenţiei de Supraveghere Tehnică Nord care a salvat locuitorii blocului prăbușit la Otaci, a primit azi Diploma de Onoare a Guvernului Republicii Moldova.

Foto: facebook.com/maia.sandu

Prim-ministra Maia Sandu i-a mulțumit inspectorului pentru implicarea personală în acest caz și evacuarea cetățenilor la timp. Igor Bordian a propus și unele îmbunătățiri ale legislației, care vor putea preveni situații similare celei de la Otaci.

„Avem nevoie în toate domeniile de oameni ca Igor Bordian, care își fac treaba cu onestitate și dăruire și care pun viața și bunăstarea oamenilor mai presus de orice”, a menționat Maia Sandu.

Reamintim că la 19 iunie curent, o parte a unui bloc cu nouă etaje din oraşul Otaci s-a prăbuşit. Din fericire s-a reușit preîntâmpinarea unei tragedii, angajații IGSU evacuând 46 de oameni, inclusiv 11 copii din blocul avariat. Asta după ce Igor Bordian, Inspectorul Agenţiei de Supraveghere Tehnică Nord, a insistat ca oamenii să părăsească apartamentele, pentru a nu se supune pericolului.


Pub